Reclama1

luni, 8 septembrie 2014

Moscova amenință: În cazul unor noi sancțiuni, vom impune restricții ce vor falimenta zeci de companii aeriene

Moscova amenință: În cazul unor noi sancțiuni, vom impune restricții ce vor falimenta zeci de companii aeriene



Guvernul rus nu exclude posibilitatea ca Rusia să-şi închidă spaţiul aerian ca răspuns la noi sancţiuni sectoriale occidentale, a declarat premierul Dmitri Medvedev într-un interviu pentru ziarul de afaceri Vedomosti.
Statele occidentale „trebuie să fie întrebate dacă vor exista noi sancţiuni, dar, dacă vor exista sancţiuni în domeniul energetic ori restricţii suplimentare impuse sectorului nostru financiar, vom fi nevoiţi să răspundem în mod asimetric”, a declarat şeful Guvernului rus, dând ca exemplu în acest sens „restricţii în sfera transporturilor”, relatează agenţia rusă de presă Itar-Tass, în pagina electronică.
„Noi pornim de la faptul că avem relaţii amicale cu partenerii noştri, aşa că cerul este deschis deasupra Rusiei pentru zboruri. Dar dacă suntem restricţionaţi, va fi nevoie să răspundem”, a continuat el.
„Dacă transportatorii occidentali ocolesc spaţiul nostru aerian, acest lucru ar putea să conducă la falimentul multor companii aeriene care se clatină la marginea prăpastiei în lupta pentru supravieţuire”, a subliniat Medvedev.
El a apreciat, însă, că ar fi o opţiune proastă. „Am vrea că partenerii noştri să-şi dea seama de acest lucru”, a continuat el, exprimându-şi regretul faţă de faptul că Occidentul a impus deja o serie de sancţiuni Moscovei în criza din Ucraina.
„Sperăm ca partenerii noştri să fie mai inteligenţi”, a apreciat şeful Guvernului rus. Un război al sancţiunilor nu aduce pacea în Ucraina, ci, din contră, ameninţă sistemul global de securitate, a apreciat Medvedev. “Cei mai mulţi politicieni îşi dau seama de acest lucru”, a apreciat el. “Cu toate acestea, există o anumită inerţie în gândire şi, din păcate, o dorinţă de a utiliza forţa în relaţiile internaţionale”, a adăugat Medvedev.
„Noi ştim că iniţial sunt impuse sancţiuni economice, dar ele sunt urmate de sancţiuni politice ca răspuns, iar acţiunile politice nu sunt simetrice, sunt mai rele. Iată un risc de rupere a sistemului securităţii în lume”, a declarat premierul rus.
„Sper că omologii noştri occidentali nu aspiră la acest lucru şi că nu există nebuni printre decidenţi”, a continuat el, subliniind că “sancţiunile au întotdeauna două tăişuuri” şi că, „în general, nu aduc rezultate pozitive”. El a citat exemplul Chinei, căreia i-au fost impuse sancţiuni în 1989, dar care nu au afectat dezvoltarea economiei ţării. Chinezii „şi-au folosit resursele interne”, a notat premierul rus.
Uniunea Europeană este „pregătită să revină” asupra sancţiunilor pe care intenţionează să le impună Rusiei, dacă armistiţiul din estul Ucrainei este „durabil” şi/sau dacă negocierile de pace încep, a declarat duminică preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy.
Această nouă serie de sancţiuni, finalizată vineri de către ambasadorii UE, include atât măsuri consolidate privind accesul pe pieţe de capitaluri, apărare, bunuri cu dublu uz civil şi militar şi tehnologii sensibile, cât şi o nouă listă cu nume de persoane vizate de o blocare a averii şi interdicţia de a le fi emise vize europene.

Sursa:http://independent.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu