Din păcate, pentru că nu a mai avut bani să-şi plătească taxele de participare, din clasa a III-a, a renunţat la competiţii. Specialiştii şi profesorii care lucrează cu Raluca spun că fata are un IQ dezvoltat peste medie, de 120. „Este o fetiţă excepţională. Rezolva probleme singură, citea foarte mult, fără niciun ajutor“, spune Mihaela Corbeanu, fosta învăţătoare a Ralucăi.
 
Dincolo de asta, Raluca are o poveste de viaţă impresionantă, fiind crescută de bunică, alături de un verişor cu retard sever. În ciuda lipsurilor, bunica Ralucăi îşi rupe din puţinul pe care îl are pentru a nu o priva pe copilă de educaţie. „Toată lumea îmi spune că ar fi păcat să nu meargă la concursuri. Nu pot să zic nu când îi cer opţionale, taxe pentru competiţii. E fată deşteaptă. Vede, se consumă şi eu fac tot ce pot“, oftează Maria Negru (55 de ani).
 
Ralucăi îi place să picteze, dar nu a luat niciodată lecţii. Nu a cântat niciodată, pentru că nu a avut ocazia, şi nu ştie să se joace cu păpuşi, deşi are câteva jucării. E prea responsabilă şi dornică să descopere lucruri noi. Îi place matematica în mod deosebit şi vrea să ajungă medic. „Vreau să-i ajut pe alţii. Vreau să ajung doctoriţă şi nu o să mă răzgândesc“, spune Raluca hotărâtă.
 
„Eu nu am mamă”
 
Când avea numai un an, Raluca a fost lăsată de mama ei în grija unei familii din Bârlad, în baza unui act scris de mână. Bunica sa a aflat unde trăieşte fetiţa şi, într-o zi, s-a dus s-o ceară.
 
Foto dreapta: Raluca, în ziua în care bunica sa a furat-o
 
„N-au vrut să mi-o dea, pentru că voiau să o ia în asistenţă maternală. Aşa că le-am spus că iau fata să-i cumpăr nişte bomboane de la magazinul din colţ şi duse am fost. Aşa am adus-o acasă“, povesteşte Maria Negru, care, din ziua aceea, are grijă de nepoata ei ca de ochii din cap.
 
 

PREMIILE RALUCĂI

Locul al III-lea, faza judeţeană – Concursul de Limba Română „Comunicare.ortografie.ro“ (clasa a II-a)
Locul I – Concursul Naţional de Creaţie Literară „ortografie. ro“ (clasa a III-a)
Locul al II-lea, faza judeţeană – Concursul de Matematică „Fii inteligent!“ (clasa a III-a)
Locul I – Concursul Naţional de Limba Română „Piciul“ (clasa a III-a)
Din momentul în care a fost abandonată, Raluca nu şi-a mai văzut mama, dar nici nu-şi doreşte să o întâlnească. O singură dată, mama ei i-a telefonat, însă copila a respins-o cu un răspuns categoric: „Eu nu am mamă!“. Maria Negru are grijă şi de un alt nepot, Cosmin (15 ani), care suferă de un retard sever. Şi el a fost abandonat de mamă, cealaltă fiică a Mariei Negru. Alături de partenerul de viaţă al femeii, un pensionar de 59 de ani, toţi trăiesc în chirie într-un apartament sărăcăcios de la periferia Bârladului.
 
Locuinţa cu o suprafaţă de 25 de metri pătraţi este prea mică pentru a adăposti patru suflete. Igrasia face aerul irespirabil. Gândacii circulă pe mobilier şi pe puţinele rechizite ale copilei. Nu au apă curentă de zece ani, iar Maria Negru aduce apă de la cişmelele din oraş.
 
Alocaţia furată de mamă 
 
Mama Ralucăi a plecat în Portugalia în urmă cu 10 ani şi nu a dat niciun semn de viaţă ani în şir. Când s-a întors acasă, în 2012, a golit contul bancar deschis pentru alocaţia fetei. „Erau aproape 1.000 de euro, bani păstraţi pentru Raluca, pentru facultate. Am vrut ca atunci când ajunge la majorat să aibă bănuţii ei. Am o vârstă, nu ştiu ce se poate întâmpla cu mine. Trebuie să-i las ceva. Acum i-am deschis eu contul pentru alocaţie şi am pus clauze. Nimeni nu se atinge de bani în afară de Raluca, atunci când o să fie majoră“, a spus Maria Negru.
 
Sfătuită de asistenţii sociali de la Protecţia Copilului, a deschis proces pentru custodia fetei, iar din vara acestui an este tutorele legal. „Nici nu vreau să aud de fetele mele! Şi-au părăsit copiii. Ştiu că mănânc pământ şi nu-i las la orfelinat“, spune bunica. A aflat că fiica sa, mama Ralucăi, şi-a refăcut viaţa, mai are doi copii şi, de circa un an, s-a stabilit în Roşia Montană, în judeţul Alba. De cealaltă fiică, mama băiatului cu retard, nu mai ştie nimic de peste şapte ani, de când l-a abandonat.
 
Venit lunar de 1.600 de lei
 
Principalul venit al familiei este pensia de 750 de lei pe care o primeşte concubinul femeii, bărbatul care îi este alături de 20 de ani şi are grijă de nepoţii partenerei de viaţă ca şi cum ar fi ai lui. Maria Negru mai primeşte 84 de lei – alocaţia nepotului cu dizabilităţi, indemnizaţia pentru luarea copiilor în plasament – 330 de lei şi, de  aproximativ trei luni, primeşte câte 580 de lei – alocaţie socială.
 
Merge zi de zi la un centru social
 
Fosta învăţătoare a fetiţei, înţelegând câtă nevoie are familia de ajutor, a îndrumat-o pe bunică să ceară ajutorul autorităţilor avizate. Aşa a ajuns Raluca într-un grup de 30 de copii care beneficiază de serviciile Centrului de Zi din cadrul Complexului de Servicii comunitare nr. 2 Bârlad. Din toamna lui 2013, fetiţa este înscrisă în program şi merge zilnic acolo. În plus, primeşte câte o masă caldă. Cei mai mulţi copii beneficiari sunt de etnie romă şi Raluca împarte cu ei puţinul pe care îl are.
 
„Este singurul copil model  aflat în evidenţa noastră. Nu face niciodată probleme, dimpotrivă, îi ajută pe ceilalţi. Nu lipseşte niciodată de la program, este interesată şi participă la toate activităţile“, a spus Marcela Ciornovalic (foto dreapta), asistent social la Centrul de Zi.
 
Fiind un serviciu coordonat de Protecţia Copilului Vaslui, Centrul de Zi are parteneriate cu ONG-uri şi societăţi comerciale care sprijină proiectele. Copiii primesc rechizite, produse de igienă, sunt duşi în excursii. Raluca vine zi de zi la Centru, iar pentru asta, micuţa trebuie să traverseze oraşul. „Fetiţa are capacităţi cognitive deosebite, este atentă cu cei din jur, nu-i marginalizează pe copii, socializează foarte bine. Mă tem ca inteligenţa ei să nu se piardă în timp, neavând suportul financiar adecvat. Bunica este de apreciat pentru efortul pe care-l face. Este deosebit de ataşată de cei doi nepoţi şi îşi dă interesul pentru îngrijirea şi educarea lor“, a spus Anca Ţaga, psiholog la Complexul de Servicii Comunitare. 
 
Raluca, în prima zi de şcoală din acest an, împreună cu bunica sa FOTO Sabina Ghiorghe





Sursa:http://adevarul.ro/