Declaraţia de la Budapesta, trecută sub tăcere de CIE şi MAE
Tabloul ameninţărilor asupra României în 1989, aşa cum reieşea din informaţiile şi analizele Departamentului Securităţii Statului, l-au făcut pe şeful DSS, generalul Iulian Vlad, să le ceară din timp ofiţerilor din subordine să aibă fiecare grijă ca familiile lor să fie în siguranţă.
Generalul de brigadă în rezervă Aurel Rogojan, fost şef al Secretariatului (Cancelariei) DSS, anterior al cabinetului generalului Vlad, îşi aminteşte pentru Jurnalul Naţional presiunile pentru reconfigurarea graniţelor României venite dinspre Moscova, Kiev, Budapesta, Belgrad şi Sofia şi înţelegerile şi acţiunile sovieto-americane, franco-germane, anglo-olandeze şi italiano-austrice care vizau ţara noastră.
La începutul lunii octombrie 1989 a fost convocat Consiliul de conducere al Departamentului Securităţii Statului. Generalul Iulian Vlad a expus "liber" (fără un "draft" sau plan) principalele coordonate ale situaţiei politico-operative de securitate a României, în contextul general internaţional şi cel particular european. Echivocul nu-şi avea locul. Generalul a încheiat cu o formidabilă şi memorabilă recomandare: "Nu în ultimul rând, rezolvaţi-vă şi problemele personale, ca familiile dumneavoastră să fie în siguranţă".
Diagnoza şi predicţiile şefului Departamentului Securităţii Statului au scos în evidenţă: precaritatea condiţiilor social-economice, greutăţile şi nemulţumirile populaţiei; izolarea tot mai accentuată, şi prinderea ca într-un cleşte încins, a regimului politic şi a vieţii social-economice a ţării; agresivitatea fără precedent cu care erau exprimate ameninţările externe; presiunile revizioniste pe frontiere; unitatea de concepţie şi acţiune a "Estului" şi "Vestului" pentru promovarea schimbării de sistem; iminenţa evenimentelor ce urmau să plaseze şi România în evoluţiile implacabile care au cuprins Polonia şi Ungaria şi era previzibil că se vor aprinde în Cehoslovacia, Bulgaria şi RD Germană; necesitatea asigurării climatului de ordine şi securitate publică, astfel încât să nu fie posibile provocări şi dezordini care să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea avutului obştesc ori personal.
Ce se întâmplase anterior? În iunie 1989, urmare a escaladării acţiunilor serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi ale Iugoslaviei împotriva României, în cea mai strânsă şi perfectă coordonare cu serviciile adversare declarate din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, şeful Departamentului Securităţii Statului a ordonat constituirea - sub conducerea generalului Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii - unui Comandament Special de Coordonare a Operaţiunilor Informative Externe şi Interne destinate cunoaşterii intenţiilor şi planurilor referitoare la România, în contextul declaraţiilor, înţelegerilor şi acţiunilor sovieto-americane, franco-germane, anglo-olandeze şi italiano-austriece. Asocierea părţilor nu era întâmplătoare...
Trebuie menţionat că atât Centrul de Informaţii Externe, respectiv unitatea de linie competentă pe spaţiu şi problemă, sectorul condus de locotenent-colonelul (pe atunci) Alexandru (Bebe) Tănăsescu (după 1990, general şi adjunct al directorului SIE), cât şi liniile de informare diplomatică au trecut mai bine de o săptămână sub tăcere ceea ce BBC şi presa din Ungaria comunicaseră a doua şi, respectiv, a treia zi de la consumarea evenimentului, în legătură cu Declaraţia de la Budapesta de la 16 iunie 1989 ("Noi, români şi unguri..."). Constituirea comandamentului amintit a fost, între altele, şi consecinţa acestei omisiuni.
Fondul determinărilor a constat, însă, în deteriorarea climatului de securitate internă şi externă a României, nu atât ca stat socialist condus de un regim dictatorial, de tip sultanic, dintre cele mai greu de dislocat, cât mai cu seamă ca entitate statală naţional-unitară pe un teritoriu indivizibil şi inalienabil. Moscova, Kievul, Budapesta, Belgradul şi Sofia lansaseră suficiente semnale că frontierele României ar putea căpăta o altă configuraţie, iar cursul evenimentelor putea da satisfacţie şi noilor revizionişti. Până şi "specialii" din Ambasada Poloniei la Bucureşti au încercat să "redeştepte" anumite sentimente în rândul micii, loialei şi liniştitei comunităţi poloneze.
Ungaria avea pe teritoriul său o masă de manevră de ordinul câtorva zeci de mii de contestatari ai regimului de la Bucureşti, care au trecut ilegal frontiera, îndeosebi după 1986 şi fuseseră... "stocaţi". Anterior, li se facilitase, unora dintre ei, trecerea în Austria, favoare de care mai aveau parte doar est-germanii. De altfel, cancelarul vest-german a participat şi la un mare miting organizat la Budapesta pentru a se adresa unei audienţe speciale: emigranţii găzduiţi de Ungaria în perspectiva evenimentelor viitoare.
Succesiunea de vizite la cel mai înalt nivel efectuate la Budapesta de lideri ai statelor occidentale şi care a culminat, în iulie 1989, cu cea a preşedintelui SUA a fost de natură să încurajeze şi să susţină Ungaria în acţiunile ostile şi revendicările ei împotriva României, care aveau să culmineze în decembrie 1989.
În acelaşi timp, exploatându-se declaraţia megalomanică şi evident iresponsabilă a lui Nicolae Ceauşescu, de la Plenara CC al PCR din aprilie 1989, precum că România ar dispune de suficiente capacităţi tehnice pentru producerea armei nucleare, împotriva României s-a declanşat, din toate direcţiile, un potop de atacuri şi ameninţări. Vârful de lance al acestora l-au reprezentat, ca de atâtea alte ori în trecut, conducătorii Ungariei incitaţi şi susţinuţi atât de Moscova, cât şi de Washington, precum şi necondiţionat de cei care le erau aliaţi ori condiţionaţi politic.
La 16 iunie 1989, la Budapesta a avut loc ceremonialul reînhumării lui Imre Nagy şi a altor lideri ai evenimentelor din octombrie 1956, prilej cu care opoziţia anticomunistă a excelat în declaraţii şi atitudini pe care Nicolae Ceauşescu avea să le califice în termeni vehemenţi într-o şedinţă specială a Comitetului Politic Executiv, convocată chiar a doua zi, unde, între altele, a afirmat: "Ungaria a capitulat în faţa NATO".
În contextul respectiv, s-a făcut menţiunea şi despre "aşa-zisa organizaţie România Liberă", constituită din persoane care trecuseră clandestin în Ungaria, dar pe care secretarul general al partidului a reducţionat-o, simplist şi interesat politic, la "foste elemente legionare, dintre fugarii cărora li s-au alăturat şi elemente legionare din Occident". Nici o referire însă la declaraţia comună maghiaro-română privind viitorul eliberat de comunism al celor două naţiuni, adoptată cu acel prilej la Budapesta.
Aurel Rogojan
http://jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu