Reclama1

miercuri, 16 iulie 2014

Povestea lui Ionuţ, băiatul eminent care trăieşte într-un grajd de la marginea comunei Frânceşti

Povestea lui Ionuţ, băiatul eminent care trăieşte într-un grajd de la marginea comunei Frânceşti. VIDEO


  • "Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? 
  • Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? 
  • Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
  • Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” ...... Matei 25


Locuinţa familiei Floare este amplasată pe câmpul de la marginea comunei. Foto Adevărul

Ionuţ are 10 ani şi este un exemplu pentru mulţi copii de vârsta lui din Frânceşti. Deşi trăieşte în nişte condiţii mizere, într-un grajd, pe un câmp de la marginea comunei, băiatul nu a abandonat deocamdată lupta pentru o viaţă mai bună şi nici nu intenţionează să se dea bătut prea uşor.

Ionuţ a trecut în clasa a V-a şi este extrem de conştient de sărăcia în care trăieşte el şi cei doi fraţi de 7 şi 3 ani. Cei cinci membri ai familiei Floare locuiesc într-o cămăruţă, tot spaţiul fiind ocupat de un pat mare în care se odihnesc atât copiii, cât şi părinţii. În loc de geamuri, uşa de la intrare are cartoane, iar singurul lux pe care şi-l permite familia este un televizor cumpărat recent, după ce preotul din localitate a ajutat-o să se racordeze la reţeaua de energie electrică.

Bucătăria e afară, în faţa grajdului, mama lui Ionuţ foloseşte pe post de aragaz o pirostrie pe cărămizi. Aici le pregăteşte copiilor, aproape zilnic, mâncare de cartofi. Sonia Floare, mama copiilor, nu pune mare preţ pe aspectul curăţenie, lucru vizibil cu ochiul liber de la câţiva metri distanţă de casă. Femeia pare să nu mai observe mizeria şi se plânge doar de lipsa banilor.

„Nu avem bani, trăim din alocaţia copiilor, avem un trai greu. Unul dintre copii merge în toamnă la grădiniţă, iar cel mare a trecut în clasa a V-a şi se descurcă bine la şcoală, e deştept. Am trăi şi mai prost dacă nu am avea alocaţiile copiilor. Dacă ar fi alocaţiile mai mari, poate le-am lua de mâncare sau hăinuţe. Soţul e singurul care munceşte, are 10 milioane de lei, are aproape două luni de când a plecat la muncă”, spune aceasta.


Pe lângă mizerie, copii trăiesc în mijlocul unui câmp şi trebuie să-şi facă loc pe o potecă, printre bălării pentru a ajunge la grajdul pe care-l numesc casă. Pentru a uita de toate acestea, în vacanţă, Ionuţ dispare de acasă cu orele, la joacă sau la nişte rude care locuiesc în acelaşi sat. În ziua în care l-am întâlnit, băiatul plecase de acasă dis- de-dimineaţă iar, la amiază, se scălda în apele râului Bistriţa.
Întrebat cum se descurcă la şcoală, copilului aproape i-au dat lacrimile.


„La şcoală iau numai 8,9 şi 10, îmi place foarte mult, de aceea şi învăţ bine, dar îmi fac lecţiile pe unde apuc, câteodată pe masă. Mi-e greu la şcoală, că nu am bani. Noi trăim din ajutorul social şi alocaţii, alţi copii au bani, vin îmbrăcaţi frumos”, povesteşte băiatul.

Visează să meargă la liceu

Deşi familia nu-şi permite să-l ţină la şcoală, Ionuţ visează la ziua când va absolvi liceul. Copilul e hotărât să-şi continue studiile, chiar dacă mulţi dintre prietenii lui nu mai merg la şcoală din clasa a III-a, iar comuna este cunoscută drept una în care abandonul şcolar e în floare.

“Niciodată nu m-am gândit să renunţ la şcoală, nu voi renunţa la şcoală. Vreau să merg la un liceu din Râmnicu Vâlcea, să dau examenul de bacalaureat. Visul meu e şi să să iau carnetul de şofer”, mai spune Ionuţ.
Cei trei micuţi ai familiei Floare ar putea locui în condiţii mult mai bune într-un centru de plasament din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, însă Ionuţ a refuzat să-şi părăsească părinţii atunci când I s-a vorbit despre această posibilitate.

Printre cei care cunosc foarte bine situaţia familiei Floare se numără şi preotul Ionuţ Rădulescu, cel care derulează în acest moment o serie de activităţi ce au drept scop ajutorarea nevoiaşilor din comună şi prevenirea abandonului şcolar. În fiecare lună, zeci de familii cu posibilităţi financiare reduse sunt ajutate cu bani şi mâncare de preot şi câţiva localnici înstăriţi.

„Ionuţ învaţă foarte bine, merge la şcoală, îşi doreşte să termine liceul, are planuri mari de viitor. Voi sprijini această familie şi de acum înainte. Parohia are un proiect pentru ajutorarea familiilor sărace, proiect sprijinit şi de comunitatea locală. Lunar, aceste familii primesc bani sau alimente”, povesteşte părintele Ionuţ Rădulescu.

Preotul din Frânceşti vrea să deschidă în comună o brutărie şi se le dea săracilor, în fiecare zi, pâine. Acesta şi-a propus să o angajeze aici şi pe mama lui Ionuţ, dacă aceasta va dori să muncească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu