Cum distruge guvernul parcurile industriale – sau ce v-ar fi spus opoziţia în campanie, dacă ar fi existat

Cum distruge guvernul parcurile industriale – sau ce v-ar fi spus opoziţia în campanie, dacă ar fi existat

In timp ce lumea era prinsă cu campania şi asa-zisele exit-poll-uri (sau pool-uri, cum pronunţă doamna Udrea, mai obişnuita probabil cu ultimele) nu s-a mai observat ce prostii face guvernul. De exemplu, cum a semnat certificatul de deces al parcurilor industriale în care s-au investit zeci de milioane de euro încă pe vremea PHARE

EXIT POOL cu sondori de opinie

E încă devreme pentru concluzii definitive după această rundă de vot. E clar însă că ne-am văicărit cu toţii degeaba despre absenteismul poporului la urne: prezenţa, deşi nu grozavă, e ceva mai bună decât acum cinci ani; la fel şi calitatea candidaţilor pe liste. Cu alte cuvinte, am avut zeci de ore de talk show şi hectare de articole prăpădite degeaba, pe teme false. Inclusiv tema chemărilor la boicot electoral, care a mâncat multora nervii în ultima săptămână, şi iată cu ce impact: vreo 50 de oameni adunaţi duminică la Universitate, la seminar pe iarbă verde; şi nişte voturi anulate care, după cum v-am spus dinainte, vor fi revendicate, cu temei sau nu, de strategii PSD (vezi aici). Una peste alta, halal palmă etică dată clasei politice.

In general dominanta acestui scrutin a fost autogolul, care pare să devină arma de preferinţă în politica românească. Şi-a dat autogol coaliţia de guvernare, ce include şi Antenele, aruncându-l în joc pe orgoliosul actor Mircea Diaconu ca să faulteze PNL-ul. Numai că omul a faultat în stânga şi în dreapta cu atât succes încât a luat mult mai multe voturi decât era prevăzut în schema Ponta-Voiculescu, nu doar de la PNL ci probabil şi de la PSD. Atâr fi putut foarte bine să-şi bage consoarta în Parlamentul European, ca şi la teatrul pe care l-a condus, solicitând acolo în amfiteatru o canapea dublă, ceva. In fond, dacă am avut campanie pentru Ponta & nevasta şi pentru Crin & nevasta, de ce n-am fi avut şi o mică listă Diaconu & nevasta, ar fi scandalizat pe cineva?

Şi-au mai dat autogol, din nou, sondorii de opinie de partid şi de stat, care au dat o marjă de câştig primului clasat pe care maşinăria administrativă coordonată de dl Dragnea n-a mai putut-o valorifica în teren, rămânând într-un mare ofsaid. De unde se vede că oricât s-ar da ei acum zmei, anchetele DNA de la referendum au cam speriat atât activimea locală care gestionează găleata, uleiul şi urnele, cât şi o parte din baronetul local, care nu mai vrea să-şi pună pielea la saramură chiar oricum şi pentru orice. E grăitoare în acest sens enervarea premierului care s-a zborşit la ei, zice-se, în noaptea de după vot: deci eu mă bat pentru dosarele voastre, dar voi nu vă mai bateţi pentru cei 40% ai mei, da? Acum, desigur, vor urma explicaţiile din partea sociologilor de partid, care se vor strădui să ne convingă că există motive obiective, tehnice şi perfect acceptabile pentru care sondajele lor dau în mod regulat abateri doar în avantajul PSD-USL, cu o distanţă de câteva marje de eroare.

Dar marele euro-autogol – autogolazzo, am putea spune – şi l-au dat desigur partidele de opoziţie. Incepând cu PNL, care încă nu poate să explice raţional activiştilor săi din teritoriu de ce a ieşit dintr-o superalianţă de guvernare care ar fi câştigat toate alegerile de anul ăsta chiar dacă stătea acasă şi nu investea un leu în campanii. Şi terminând cu puzderia de liste care s-au revendicat de dreapta şi care au reuşit marea performanţă ca, după doi ani de guvernare Ponta, presăraţi cu gafe majore, să nu poată lua, puşi cap la cap, nici un procent în plus faţă de 2012. E ceva ca după doi ani totuşi economic dificili, dominaţi de călcatul în străchini, opoziţia pare mai erodată decât guvernul, fiind în plus şi fragmentată. Chiar dacă ar face acum un pact de cooperare pe un program comun, cine-i crede că după improbabila alungare a PSD de la guvernare nu încep iar să-şi scoată ochii?

Cum ar fi arătat o opoziţie care ar fi renunţat la infantilisme, s-ar fi aliniat sub un lider credibil şi ar fi început să tamponeze serios guvernul aşa, de pe la jumătatea lei 2013, cu teme reale? Cu ce i-ar fi putut da în cap premierului? Ar fi început exploatând eşecul reformei administrative încercate în două rânduri: regionalizarea în prima parte de an; şi “judeţizarea” apărută spre sfârşitul său, ca plan B. In loc de asta, singura idee a unui grup de parlamentari ameţiţi a fost să propună hodoronc tronc o iniţiativă de desfiinţare a unui număr de primării rurale – cale sigură de a ajunge, chiar în opoziţie fiind, cel mai impopular partid român.

Apoi, în campania la euro-parlamentare, ar fi trebuit ca opoziţia să creeze sentimentul de panică şi urgenţă legat de fondurile europene, unde situaţia este dezastruoasă: în cei şapte ani bugetari încheiaţi (2007-13) noi am cheltuit puţin peste o treime din bani (34%); mai avem mai puţin de doi ani ca să rezolvăm restul, ceea ce este practic imposibil. Se vor decomisiona câteva miliarde bune de euro care puteau intra în ţară, iar dacă vom mai folosi vreodată expresia (oarecum stalinistă) de “sabotarea economiei naţionale”, nu cred că există exemplu mai bun decât acesta. Situaţia nu datează de ieri sau de azi, însă dacă o catastrofă se produce pe mandatul tău, asta e, răspunzi.

Cadastrul neterminat după atâta vreme – şi eşecul guvernului de a produce un plan rezonabil, prin care să nu transpară imediat portiţele de clientelizare, cu care să convingă Bruxelles-ul să finanţeze masiv această urgenţă – ar fi trebuit să fie un alt băţ de bătut cuvernul după ceafă. Cu alte cuvinte, aşa mândri că suntem români cum ne ştim, n-am reuşit niciodată să ne măsurăm cu precizie teritoriul naţional. Nu ştim, oricât de paradoxal ar părea, cât de mare e România pe dinăuntru.

Şi mai exploziv, datoriile la bănci ale persoanelor fizice, sute de mii ca număr, despre care avea tot sensul să discutăm într-o campanie pentru Bruxelles, ar fi fost o armă letală în mâna unei opoziţii coerente şi cu aplomb. Desigur că guvernul şi BNR au avut tot interesul să pună batista pe ţambal, însă ce motiv a avut opoziţia s-o facă, din moment ce de această temă atârnau câteva sute de mii de voturi bune? Nu trebuie musai ca soluţia propusă să fie una radicală sau populistă, ca a lui Orban în Ungaria, însă cum poţi să ignori pur şi simplu cea mai presantă grijă a atâtor compatrioţi, lăsând să-şi facă imagine pe spinarea lor doar câţiva avocaţi fără scrupule, în goană după brand-building şi comisioane?

Şi ca să încheiem en fanfare, o eventuală opoziţie informată şi atentă n-ar fi ratat distrugerea prostească a parcurilor industriale din România, aproape din năbăgare de seamă, care numai măsură pro-locuri de muncă nu este, după ce ani de zile în ele s-au băgat resurse (inclusiv fonduri UE) şi reclamă pentru a atrage investitorii. Prin aplicarea legii celebrei taxe pe stâlp s-a ajuns la următoarea aberaţie: un investitor căruia i s-a promis în parc un regim avantajos ajunge să plătească impozit special pe clădiri 1.5%; însă dacă ar fi făcut investiţia oriunde în altă parte, ar fi plătit doar 1% impozit pe proprietăţi. Cu alte cuvinte, s-a răsturnat peste noapte, fără vreun anunţ prealabil şi fără să aibe aerul că cineva a băgat de seamă, întregul regim al unor antreprenori mici şi medii, într-o perioadă în care toată lumea plânge după investiţii şi joburi. Plus, cum multe din aceste parcuri funcţionale se află în Ardeal şi în vestul ţării, tema ar fi avut şi o interesantă dimensiune regională.

Ar fi avut, dacă ar fi existat o opoziţie care să observe lucrurile astea.

Text aparut in prima varianta in Revista 22

Sursa:http://www.contributors.ro/economie/pool/