Direcția în care actuala societate se îndreaptă:
Privind în jur, pare destul de clară direcția în care actuala societate se îndreaptă. Viteza cu care se schimbă lucrurile mă face să cred că au încetinit procesul în anumite domenii, însă e posibil să mă înșel. Sunt oameni care cred că s-a încetinit procesul din cauza unora ce au dezvăluit sau au încercat să ofere lumii o imagine de ansamblu, însă e prematur să considerăm asta un succes. Chiar dacă ar fi adevărat și cei ce au încercat să deschidă porți ascunse împărtășind cu noi anumite secrete, nivelul de conștientizare e prea mic. Grupurile sunt divizate, manipulatorii acestora s-au infiltrat adânc, informațiile sunt amestecate de cele mai multe ori cu relatări inexacte sau incomplete. De cele mai multe ori pentru a înțelege prezentul sau viitorul e nevoie să privim în trecut.
În perioadele timpurii ale istoriei sclavii reprezentau acea majoritate care făcea că totul să funcționeze. Fără ei n-ar fi existat atâtea construcții somptuase, sau costul lor ar fi fost prea mare pentru a fi puse în practică. În momentul în care a trebuit să se renunțe la sclavi s-a venit cu această idee de a crea o dependența de sistem. Revoluția industrială ne-a arătat că oamenii, dacă au oarecare libertăți, pot munci ore multe pe bani puțini, fiind condiționați fără să realizeze. Curând corporațiile au remarcat că dacă oferă ceva mai mulți bani oamenilor și puțin timp liber, pot să le ofere stimulente care să le creeze impresia de libertate de alegere. Totodată, timpul liber va fi ocupat cu activități create special pentru ei iar banii primiți în plus vor reveni înapoi prin introducerea unor obiecte ce vor fi considerate necesare. Treptat, treptat a fost introdus consumerismul.
Societatea actuală a devenit o societate subordonată în totalitate consumului controlat de către grupurile finanicare. Popoarele nu mai au identitate, nu mai au o mâncare tradițională, nu mai au o familie tradițională, nu mai au o cultură proprie pe care să o impună, nu mai au tradiții, totul bazându-se pe bani. Întorcându-ne în trecut trebuie precizat faptul că anumite categorii sociale muncitoare nu aveau acces la clasă considerată pură chiar dacă se îmbogățeau într-o perioadă scurtă de timp. Erau alese doar anumite exemplare pentru perpetuarea speciei și a dinastiei. Păturile societății erau clar delimitate și era aproape imposibil să încerci să pătrunzi într-o clasă superioară.
Aș putea trage concluzia că s-au izolat astfel părțile genetice ale speciei ca o măsură de protecție evolutivă. În prezent acest trend este continuat prin chimicalele adăugate în mâncare, aditivii din băuturi, chemtrails, etc. Concluzia, izolându-se fondul genetic, s-a limitat șansa de procreere a celor considerați rebeli și s-a asigurat crearea unei forțe de muncă ce nu are puterea de a provoca elitele. Chiar dacă în celel mai multe domenii oamenii sunt deja subordonați sistemului, rămân anumite zone în care aceștia au rămas liberi. Cei care doresc să nu depindă de sistem, sau să depindă doar într-o anumită măsură, s-au debarasat de lanțurile invizibile ce îi tineu legați. Însă în viitor toată lumea va fi subordonată și dependenta. Deși majoritatea oamenilor continuă să își trăiască viață efemeră fără a luă în calcul ce poate să îi rezerve viitorul, sunt câteva idei care persistă în mentalitatea celor ce cred că au descifrat tainele ascunse ale sistemului.
Marele eveniment
Din multitudinea informațiilor filtrate ce circulă pe internet și în presa scrisă, următorul scenariu se poate limita la acesta sintagmă - marele eveniment. Sunt voci care susțin că va fi un eveniment care va schimba cursul istoriei. Acest evenimet poate fi asemuit cu 11 Septembrie al americanilor. După cum s-a observat, legislația, mentalitatea și acceptul oamenilor la schimbări în defavoarea lor s-a schimbat enorm după acest eveniment. Lumea întreagă s-a schimbat, nu doar SUA. Multe guverne care n-ar fi acceptat să facă anumite compromisuri au fost de acord să cedeze.
Deși în ultima perioadă terorismul a rămas un subiect destul de important, se observă transformarea ideii de uniformitate a lumii în una de polaritatea duală. Astfel terorismul rămâne o unealtă însă adevăratului inamic trebuie să i se dea un nume, o identitate. Două centre mari de interese sau chiar trei, pot crea anumite conflicte care să genereze realizarea intereselor tuturor părților. În final se va ajunge la acelas numitor comun și se va realiza împărțirea centrelor de putere.
Însă "marele eveniment" va fi ceva diferit, ceva de neînchipuit. Cel puțin pentru majoritatea oamenilor. Poate fi un atac terorist de mari proporții, un cutremur devastator însoțit probabil de un tsunami, o cădere a sistemului cibernetic la scară mondială, sau chiar un atac pe față la adresă vreunei țări suverane. Indiferent de scenariu ceea ce va urmă va fi doar continuarea planurilor făcute cu secole în urmă. Însă acesta e doar un scenariu care trebuie luat în calcul, la fel cum nu trebuie dat la o parte și următorul scenariu.
Al treilea război mondial
După încheierea Războiului Rece au mai apărut diferite evenimente interpretate de unii specialiști ca fiind posibile motive pentru izbucnirea unui viitor presupus război mondial, astfel: - Războaiele din Golf; - Conflictul diplomatic dintre Iran și Statele Unite a generat câteva speculații în legătură cu posibilitatea declanșării unui ipotetic al Treilea Război Mondial; - Lupta contra terorismului internațional, pornită oficial de Statele Unite și alte națiuni după atacul din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center și altor clădiri oficiale americane; - Testele nucleare efectuate de Coreea de Nord; - La 26 ianuarie 2011 - Războiul Civil Sirian; - Și mai recent criza din Ucraina.
Sunt și voci care susțin că al treilea război mondial este în desfășurare, fiind unul economic. Un război mondial pare că ar face lucrurile să degenereze. Nu mai suntem în 1914 sau 1939. Sunt destul de multe țări care dețin bombe nucleare și mai multe care dețin această tehnologie sau sunt pe cale să dezvolte armament nuclear. Un război atomic pare cea mai proastă idee. Însă nu trebuie să considerăm o eventuală conflagrație că fiind nucleară. Sunt arme mai periculoase și care pot fi folosite pentru a elimina populația din anumite zone, păstrând totuși infrasctructura intactă. Aceste arme ar trebui să ne îngrijoreze. Folosirea lor va fi inevitabilă.
Personal cred în această variantă. În urma fiecare conflagrații armate majore, structurile aflate la conducere au schimbat radical sistemele de viață, de comportament, de gândire ale oamenilor cu acceptul tacit al acestora din urmă. Frica de a nu se mai întâmplă o asemenea nenorocire și dorința de supraviețuire ne va face să acceptăm orice fel de sistem totalitarist.
Globalizarea
Al treilea scenariu nu include nimic deosebit ci doar derularea lucrurilor de la sine. Observăm că scenă internațională s-a schimbat mult în ultimele două decenii. Țări, care în urmă cu ceva timp nu păreau jucători importanți, au trecut de la stadiul de subordonat la cel care face regulile. Se poate merge pe acest trend, al globalizării accelerate iar în maxim 50 de ani vom avea acel guvern mondial de care vorbesc liderii politici. În prezent se desfășoară în paralael și alte planurile ale elitelor. Unul dintre acestea ar fi limitarea înmulțirii populației prin vaccinuri, miscorarea limitei de vârstă prin alimente modificate genetic, arme de control în masă, supravegherea populației etc. Planul este de câteva sute de ani pregătit,însă dacă în urmă cu 70-80 de ani dovezile erau prea puține, în zilele noastre acestea sunt în jurul nostru. E posibil să fie și o încrengătură a tuturor evenimentelor prezentate mai sus dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți... ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.
În loc de încheiere
Energia se mișcă într-o polaritate duală. De fapt, acesta este singurul mod în care se mișcă. Pentru ca o energie să devină dinamică are nevoie de un antipol. Să luăm exemplul electricității: dacă există doar forța negativă electricitatea nu se va realiză și invers. E nevoie de ambii poli iar atunci când se întâlnesc crează electricitate, se produce o scânteie.
Există două forțe mari pe planeta noastră, forțe ce nu sunt oficiale, nu sunt prezentate la televizor sau în media iar multi oameni se feresc să vorbească deschis despre acest lucru.
Două forțe aproximativ egale și de sens opus. Aceste forțe sunt susținute de către cele mai bogate familii care acționează în folosul lor. Mai corect ar fi spus că cele mai influente familii sunt sub controlul lor. Deși au un scop comun, aceste puteri au practici și viziuni diferite. Una dintre ele consideră că războiul este un factor decisiv în dezvoltarea economică, militară, tehnologică.
Privind în trecut putem observa o anumită logică în această ideologie. În timpul marilor crize și războaie, a apărut necesitatea creării anumitor tehnologii ce poate ar fi apărut cu o întârziere considerabilă în condiții normale. Nu toate tehnologiile inventate în acest timp au fost dedicate exclusiv luptelor sau chiar dacă a fost așa, după terminarea conflictelor s-a reușit implantarea acestor tehnologii în viață civilă.
Cealaltă forță crede că doar prin colaborarea între națiuni, prin pace și prosperitate se poate ajunge la o dezvoltare tehnologică avansată. Destul de multe tehnologii au fost inventate și pe timp de pace. Multe dintre ele chiar fără să aibă de a face cu distrugerea inamicilor ci mai degrabă cu progresul de dragul avansării tehnologice.
Deși în anumite nivele aceste forțe conlucrează pentru îndeplinirea anumitor scenarii, în alte domenii aceleași structuri se întâlnesc și se ciocnesc precum doi titani. Rezultatele sunt observate de ceva timp. Urmărind anumite știri cu un ochi obiectiv se pot observa diferențele dintre actiunile lor. Oamenii sunt doar pioni ce se lasă sacrificați în numele unor ideologii false ce nu vor fi niciodată fructificate.
Nu trebuie uitat că scopul acestor forțe este acelas - controlul total asupra individului si indiferent care dintre ele va castiga aceasta lupta, mai devreme sau mai taziu deznodamantul va fi acelas.
Sursa: http://matrix-versus-matrix.blogspot.co.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu