Romania a votat ANTI-FAMILIE la Consiliul ONU

Romania a votat ANTI-FAMILIE la Consiliul ONU/ Germania: PUSCARIE pentru parintii care nu-si lasa copiii la orele de EDUCATIE SEXUALA/ Un elev de 13 ani din UK si-a violat colega dupa ora de “educatie sexuala”/ Inca o DIRECTIVA EUROPEANA pro-homosexualitate si anti-libertate/ OXFORD-ul interzice dezbaterile despre AVORT!

Cultura Vietii:

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă o rezoluție pro-familie. România votează ÎMPOTRIVĂ. Ministerul de Externe zice că e bine și la vară cald


Pe 26 iunie a.c., la Geneva, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluție pentru „Protecția familiei”, în ciuda opoziției din partea Statelor Unite, a țărilor Uniunii Europene și a altora. România s-a alăturat țărilor opozante. Rezoluția, care recunoaște importanța familiei pentru societate și indivizi și necesitatea ca statul să o protejeze, a trecut cu 26 de voturi pentru, 14 împotrivă și 6 abțineri. Printre inițiatorii rezoluției se află Federația Rusă, Nigeria și Indonezia.

În timpl dezbaterilor, Consiliul respinsese un amendament care submina această rezoluție, amendament ce promova conceptul fals de „diverse forme ale familiei”, ca opus familiei naturale, bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Patrick Buckley, reprezentantul Societații pentru Protecția Copiilor Nenăscuți (SPUC) la Geneva, a descris acest vot ca fiind unul „cu adevărat istoric”. El a declarat: „Rar a mai fost o rezoluție atât de vehement combătută de către forțele anti-viață și anti-familie”.

Rezoluția cere „acțiuni concertate pentru consolidarea politicilor și programelor centrate pe familie, ca parte a unei abordari cuprinzatoare integrate a drepturilor omului și dezvoltarii”; recunoaște că „familia are responsabilitatea principală pentru educarea și protecția copiilor”; susține că familia este „mediul natural pentru creșterea și bunăstarea tuturor membrilor săi și în special a copiilor” și descrie familia ca fiind „elementul natural și fundamental al societații, care are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”.

Au votat contra: toate țările UE reprezentate în acel moment la Consiliu – Austria, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Marea Britanie; de asemenea, Chile, Japonia, Muntenegru, Coreea de Sud și SUA. Argentina, Brazilia, Costa Rica, Mexic, Peru și Macedonia s-au abținut.

Rezoluția a fost inițiată de Rusia, Egipt, Qatar, Uganda, Angola, Bahrein, Bangladesh, Benin, Bosnia și Herzegovina, Botswana, Burkina Faso, China, Coasta de Fildeș, El Salvador, Etiopia, Indonezia, Iordania, Liban, Mauritania, Maroc, Namibia, Nigeria, Filipine, Sierra Leone, Sri Lanka, Sudan, Tunisia și Zimbabwe.

Susținătorii au dorit să marcheze astfel a 20-a aniversare a Anului Internațional al Familiei, mai ales că Consiliul Drepturilor Omului nu adoptase niciodată o rezoluție asupra familiei.

Toate țările africane și musulmane au votat în favoarea rezoluției.

Rezoluția nu a fost pe placul țărilor care dau drepturi cuplurilor coabitante de același sex ca și familiilor autentice. De altfel, acest grup de țări a încercat să țină rezoluția departe de vot pentru mai bine de un an.

SUA a dat unul din 14 voturi contra – deloc surprinzător având în vedere politica externă a administrației Obama. „Familia se adaptează odată cu timpul” a spus reprezentantul american, adăugând că există „miriade” (?!) de structuri familiale, fără a aduce explicit în discuție coabitarea indivizilor de același sex.

Marea Britanie, condusă de un guvern „conservator” care a legalizat „familia” de homosexuali, a menționat explicit că și indivizii de același sex coabitanți și cu copii ar trebui socotiți ca familii.

Un reprezentant din Uruguay – țară nemembră a Consiliului, dar care sub conducerea clicii neo-marxiste a președintelui ex-terorist Mujica a legalizat avortul, căsătoria unisex și drogurile – a replicat că familia „nu poate fi definită” sau „limitată la un singur model.”

Argentina, altă țară care recunoaște „căsătoria” unisex s-a abținut pe motiv că „este imposibil de definit familia”, citând opiniile unor experți ONU.
România mai are politică externă independentă? Se pare că NU

Intrigați de votul reprezentantului României, țară care, ca și Italia și Irlanda, recunoaște doar familia naturală, dar a votat contra rezoluției, am adresat o scrisoare ministerului de Externe de la București, solicitând lămuriri și confirmarea sau infirmarea datelor noastre:

Din datele pe care le deținem, niciuna dintre țările membre ale U.E. care au avut un reprezentant participant la ședință, inclusiv România, nu a votat favorabil acestei Rezoluții.

Vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:

Cum a votat reprezentantul României la proiectul de rezoluție menționat?
Dacă a votat contra sau s-a abținut, pentru care motiv a făcut-o?

Dacă a votat contra sau s-a abținut, cum vă explicați că reprezentantul României a acționat contrar legilor propriei țări, care definesc clar familia și exprimă voința și valorile culturale și istorice ale poporului român?

Răspunsul dat de reprezentanții diplomației românești a fost unul perfect… diplomatic. MAE nu confirmă și nici nu infirmă că delegatul din partea României a votat împotriva rezoluției și explică, în limbajul ambiguu specific – dar care spune destule celor avizați – că activitatea României pe lângă Consiliul Drepturilor Omului al ONU este în perfect acord cu… tot: cu obligațiile asumate, cu valorile culturale, dar mai ales că „nu a adus prejudicii țării noastre”:

Directia Drepturile Omului, Protectia Minoritatilor si Consiliul Europei
nr. C2-1 /4080

Doresc, in primul rind, sa exprim aprecierea Ministerului Afacerilor Externe pentru interesul pe care il manifestati atat fata de activitatea Consiliului Drepturilor Omului, cat si fata de activitatea tarii noastre privind diferite teme care sunt discutate in acest for international.

In acelasi timp, doresc sa precizez ca orice decizie care se ia in cadrul Consiliului Drepturilor Omului are in vedere specificul Organizatiei Natiunilor Unite si anume universalitatea sa, inclusiv numarul mare de state member, particularitatile de ordin national si regional (etnice, religioase, sociale, culturale sau de alta natura) ale fiecarui stat, precum si numarul mare de teme abordate.

Din aceste motive, una dintre provocarile careia trebuie sa-i faca fata oricare stat membru al Consiliului Drepturilor Omului este aceea de a armoniza, pe cat posibil, propriile pozitii si interese cu cele ale celorlalte state.

In context, tin sa precizez ca Romania a actionat intotdeauna atit in respectul legislatiei international cat si conform angajamentelor internationale asumate de tara noastra in coordonare cu partenerii sai din Uniunea Europeana, iar voturile exprimate nu au fost niciodata de natura a aduce prejudicii tarii noastre.

In ceea ce priveste rezolutia referitoare la protejarea familiei, adoptata in cadrul celei de-a 26-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului, va pot asigura ca Romania a actionat in conformitate cu legislatia internationala in materie, fara a aduce atingere valorilor culturale si istorice ale societatii romanesti.

Consiliul Drepturilor Omului reprezinta unul dintre cele mai importante foruri la nivel international in cadrul caruia sunt dezbatute problem legate de promovarea si protectia drepturilor omului, in rezolutii ce privesc situatii de incalcari ale drepturilor omului in diferite state, cat si rezolutii tematice cum ar fi drepturile femeilor, copiilor, dreptul la educatie si multe altele. Tocmai de aceea Ministerul Afacerilor Externe considera ca societatea civila poate juca un rol important in dezbaterile pe teme legate de drepturile omului si incurajeaza orice interactiune dintre Consiliul Drepturilor Omului si diferitele component ale societatii civile.

Oana Rogoveanu, director

În traducerea noastră liberă (dacă este prea liberă de vină nu este decât d-na Rogoveanu care a evitat să răspundă, de fapt, la ce am întrebat noi): da, România a votat la fel ca celelalte țări UE și ca SUA pentru simplul motiv că România nu mai are, de fapt, o politică externă proprie, sub aparența „angajamentelor internaționale” ascunzându-se capitularea totală a conducătorilor vremelnici ai națiunii în fața puternicilor zilei. Interesul de moment, iluzoriu sau real, este de ajuns pentru a face uitate cele mai evidente adevăruri, esențiale și veșnice. Nimic nou, de altfel, ne spune istoria, chiar recentă – dar spectacolul capetelor plecate este la fel de jalnic întotdeauna.

Germania: doi părinți fac pușcărie, cu rândul, pentru că refuză să-și trimită copiii la ora de „educație sexuală”

În landul Renania Vestfalia din Germania, un tată a fost arestat pentru că a refuzat să-şi trimită fetiţa, elevă în clasele primare, la ora de educaţie sexuală.Episodul s-a petrecut acum un an şi s-a repetat în acest an, la 24 octombrie, când un poliţist a revenit la casa familiei Martens pentru a o aresta de această dată pe soţie. Autorităţile susţin că trebuie să aplice legea.

În Germania, educaţia sexuală în şcoli este obligatorie de la vârsta de 9 ani şi nu există clauze care să permită părinţilor să îşi retragă copiii de la lecţii.

Pe acest subiect, Radio Vatican l-a intervievat pe Andrea Rebeggiani, de 27 ani, profesor de litere în Germania:

„Ştirea nu este o noutate. S-a întâmplat acum câţiva ani, când alte familii de confesiune baptistă au refuzat ca fiii lor să frecventeze lecţiile de educaţie sexuală şi au cerut ca în acest sens să fie educaţi acasă. Au fost făcute numeroase plângeri pentru că această lege nu este una generală a statului german, ci o lege a landurilor, prin care se interzice educaţia fiilor în casă. Numeroşi părinţi sunt arestaţi pentru faptul că vor să fie responsabili de educaţia sexuală a copiilor lor.”

În ceea ce priveşte conţinutul acestor lecţii, prof. Rebeggiani descrie un caz al comunităţii din München, unde fetiţa unei familii s-a întors acasă foarte tulburată după aceste lecţii.Informându-se, părinţii au aflat că la ora de educaţie sexuală copiii erau învăţaţi să se atingă pentru a se cunoaşte mai bine. Drept urmare, şi-au retras copiii de la şcoală.

Explicaţia unor astfel de evenimente într-o ţară democratică precum Germania, este dată de teoria genului („gender”), care este acceptată fără critici şi este considerată o bază de pornire pentru formarea personalităţii copiilor, pe care ar elibera-o şi i-ar face pe aceştia să crească mai liberi şi autonomi.

În ceea ce priveşte reacţia Bisericii, aceasta a luat o poziţie oficială împotriva teoriei „gender”. Intervievatul spune că există numeroase declaraţii din partea episcopilor, iar părinţii din Stuttgart s-au organizat într-o asociaţie care publică lunar un buletin informativ despre tot ceea ce se întâmplă în această privinţă.

Chestiunea a trezit numeroase polemici în Germania, dar nu există încă reacţii la nivel politic general. Guvernul lasă de înţeles că acceptă teoria genului şi intenţionează să o introducă la toate nivelurile şcolare.

Marea Britanie: Un elev de 13 ani și-a violat colega după ora de „educație sexuală”


Scrie Jurnalul Național – dar și LifeSiteNews.com, mai detaliat – :

Un elev de 13 ani a VIOLAT o colegă de clasă, imediat după cursul de EDUCAȚIE SEXUALĂ!

O întâmplare care te lasă împietrit: un elev în vârstă de 13 ani a violat o colegă de clasă, imediat după ce participaseră la ora de educație sexuală, după agresiune spunându-i acesteia, cinic – “Poți să pleci!”.

Autoritățile școlare și poliția galeză investighează condițiile în care un elev din ciclul secundar de studii a violat o colegă de clasă.

Conform anchetei, la finalul cursurilor, după ultima oră, cea de educație sexuală, adolescentul și-a întrebat colega dacă nu dorește să facă sex. În ciuda împotrivirii acesteia, băiatul a condus-o pe fată într-o zonă retrasă unde a violat-o.

Drama fetei a fost descoperită de un consilier psihologic, care încerca să afle motivele nefericirii sale.

Oficialitățile sunt îngrijorate de faptul că evenimentul a avut loc după cursul de educație sexuală, existând numeroase comentarii privind tematica acestuia și modul în care a fost abordată.

Minorul violator a primit o pedeapsă modestă din partea instanței, fiind internat într-o școală de reeducare și obligat să informeze poliția despre schimbarea domiciliului sau de călătoriile în care intenționează să plece.

LSN adaugă că educația sexuală este obligatorie în Marea Britanie de la 11 ani și că la ora respectivă fuseseră „educați” despre raportul sexual:

Katie Russell de la organizația „Rape Crisis England and Wales” spune că datele arată că violarea adolescenților de prieteni nu este „neobișnuită”.

„Faptul că (violul) s-a întâmplat după o lecție de educație sexuală ridică, sunt sigură, îngrijorări privind predarea educației sexuale în școli,” a spus Russell pentru South Wales Evening Post […]

Unii parlamentari birtanici se ridică împotriva sexualizării copiilor.

Conform unui raport din The Independent, parlamentarul conservator Philip Davies a atacat-o pe laburista Diana Johnson pentru că aceasta a cerut mai multă educație sexuală în școli considerând că aceasta ar fi o contra-măsură care ar produce tocmai efectul opus.

„Ar trebui să avem mai puțină educație sexuală – sau mai bine, să nu avem educație sexuală deloc”, a spus Davies.

Un sondaj printre adolescenții britanici realizat de Public Policy Research a găsit că o mare majoritate atât de băieți cât și de fete se plâng că educația sexuală prezintă adesea promiscuitatea drept normală, punând presiune suplimentară pe ei pentru a deveni activi sexual înainte ca ei să o facă altfel. […]

O fată de 18 ani răspunde astfel la întrebarea din sondaj despre experiența sa la ora de sexualitate: „M-am simțit mereu presată de profesori, ceva de genul ‘să faci sex este normal, doar să fie sigur’, când de fapt eu nu eram interesată în a face sex la timpul acela și mă simțeam mulțumită să aștept persoana potrivită.”

„Nu cred că sexul ar trebui să fie predat (în școală) ca normă.” […]

„Acest nou sondaj arată că imaginile pornografice sunt persistente în viețile adolescenților și că în mod special tinerele femei sunt acut de conștiente despre cât de dăunătoare pot fi acestea,” a declarat Dalia Ben-Galim, director asociat al Public Policy Research.

Apropo, ați observat că cei care doresc introducerea „educației sexuale” în programa școlară sunt aceiași cu cei care vor eliminarea studiului religiei?

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!
Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!” 

(Isaia 5 20-21)

O lege a „egalității” amenință libertatea în Europa


Unul din subiectele cele mai delicate pe care va trebui să le gestioneze noua Comisie Europeană în materie de drepturi civile este soarta directivei europene asupra „egalității de tratament”. Conform acesteia, ar fi interzisă discriminarea în orice domeniu, pe criterii diverse, care includ „orientarea seuxală”. Aceasta ar trece dincolo de actuala legislație europeană privind nediscriminarea, întrucât ar fi extinsă la toate ariile vieții, inclusiv viața privată.

Este vorba despre Proposal for a Council Directive on implementing the principle of equal treatment between persons irrespective of religion or belief, disability, age or sexual orientation (Propunere pentru o Directivă asupra implementării tratamentului egal între persoane fără deosebire de credință, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală – COM(2008) 426 final, 2008).

Directiva favorizează standarde subiective pentru a determina dacă un tratament este „mai puțin favorabil” și „inegal”, în loc să stabilească un criteriu obiectiv asupra intenției celui care aplică tratamentul. Este aceeași eroare prin care se consideră că orice fel de inegalitate este în mod neechivoc discriminatorie. Eroarea, evident intenționată, este utilizată de lobby-ul homosexual pentru a solicita dreptul la „căsătorie între persoane de același sex” (drept care nu există) și de cel feminist care urmărește până la absurd să suprime orice diferențe dintre bărbați și femei, chiar cele naturale.

Nu este nimic mai inegal decât tratamentul egal al oamenilor inegali (în sensul de „aflați în situații inegale”). Thomas Jefferson, al treilea Președinte al SUA și autorul principal al Declarației de Independență a SUA

Mai mult, textul directivei răstoarnă datoria probării faptei și o pune în sarcina celui acuzat: acesta este considerat vinovat până la proba contrarie, violând astfel prezumția de nevinovăție. O astfel de procedură se aplică deja în unele țări pentru instrumentalizarea cazurilor de discriminare. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din România, spre exemplu, procedează în acest fel absurd.

Directiva ar pune în pericol serios aspecte fundamentale ale libertății cetățenilor europeni și în special libertatea religioasă, a contractelor comerciale și civile și libertatea de a trăi conform cu propriile opțiuni morale. Toate sunt în pericol de a fi „suspendate” de nou dezvoltatul concept al unei utopice „egalități” depline. Pericolul major care se va naște din eventuala adoptare a acestei Directive ar fi acela că guvernele ar controla comportamentul social al cetățenilor.

Din punctul de vedere al oponenților ei, Directiva nu va fi „scutul” intenționat contra discriminării ci mai degrabă o „sabie” care poate fi mânuită contra oricărei persoane pentru reducerea libertății acesteia.

Acesta este și motivul pentru care, de ani buni, proiectul este blocat la Comisia Europeană, principalul legiuitor unional. Adoptarea este posibilă doar prin consensul tuturor celor 28 de state membre. Odată obținut acesta, toate statele UE ar fi obligate să o aplice, indiferent de legislația națională.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a dat semnale favorabile continuării proiectului în perioada campaniei electorale.

Unul din partizanii cei mai înfocați ai Directivei este intergrupul LGBT din Parlamentul European. Deși nu PE va decide soarta proiectului de directivă, membrii acestuia fac lobby activ pentru adoptarea ei. În fapt, intergrupul este, în general, un instrument politic extrem de puternic pentru impunerea agendei ideologice LGBT. (Este și motivul principal pentru care nu putem lua în considerare semnalele de apropiere de credință și „convertire” ale Monicăi Macovei, membră, cel puțin până acum, a intergrupului și despre care unii afirmă cu larghețe că „s-a schimbat” față de vremea când era cea mai vocală și mai deschisă susținătoare a minorităților sexuale” – vezi aici. Aviz serios celor care intenționează să adere la viitoarea construcție politică anunțată de fosta candidată „de Dreapta” la prezidențiale.)

Ne este greu să explicăm persoanelor nefamiliarizate cu limbajul de lemn al infernalei birocrații europoide dimensiunea pericolului la adresa libertății religioase și de conștiință, dar vă putem da câteva exemple concrete prin care să puteți evalua imensul risc pus de Directiva Tratamentului Egal:
În Spania, astfel de legi au fost implementate regional. Organizația „Profesionales por la Ética” a analizat situația și a elaborat un raport de tip întrebare-răspuns.

Un cuplu de homosexuali vrea să oblige Biserica Anglicană să-i „cunune”
Irlanda de Nord: Susții „mariajul” gay sau îți ruinăm afacerea

Vom reveni curând pe această temă. Până atunci, o aducere aminte a unui avertisment dintr-un material recent:

Lobby-ul homosexual are mereu pregătită câte o minciună. Este arma sa principală, alături de intimidare. De la bun început, lobby-iștii au spus apă și-au băut vin: când au cerut dezincriminarea homosexualității, au dat asigurări că nu vor merge niciodată mai departe. Când au inventat parteneriatul civil, au fost foarte indignați la adresa celor care avertizau că vor cere „dreptul la căsătorie”. Când au cerut să se poată „căsători”, au respins ideea că vor dori filiație. Când au primit-o și pe aceasta, i-au ridiculizat pe cei îngrijorați că homosexualii vor solicita reprimarea discursului religios și cununia la biserică.

Ei bine, iată că și ultima redută se clatină. Unde? Pentru început, în Anglia, țara aleasă pentru experimentele sociale cele mai drastice. Aici există deja legi care permit căsătoria, adopția, reproducerea asistată pentru homosexuali și împiedică criticarea homosexualității, iar acum, un cuplu de homosexuali bogați anunță că vor să oblige Biserica Angliei să oficieze „cununii homosexuale”. De ce? Pentru că așa vor ei - și, adăugăm noi, pentru că li s-a permis.

Societatea occidentală se afundă tot mai mult în degradare și decrepitudine. Aceasta este plata pentru îndepărtarea ei de Dumnezeu și pentru zeificarea rațiunii omenești.

Iar cine își face iluzii că la noi în România nu se poate întâmpla niciodată așa ceva, este naiv. Asaltul homosexual este coordonat în întreaga lume, „calapodul” este același, metodele, la fel: minciună, șantaj și intimidare. Fără un răspuns adecvat, fărăpocăință în primul rând – pocăință autentică și plângere pentru păcatele grele ale acestui neam, mai ales pentru cele peste 20 de milioane de avorturi – la fel vom sfârși și noi, ca necuvântătoarele fără minte și fără discernământ, căutând doar satisfacerea instinctelor primare, spre scârba înaintașilor care ne privesc din ceruri.
Doxologia: Preoţii ortodocşi din Texas resping propaganda pro-homosexuală


Recent, un cleric texan numit Robert Arida, a publicat pe site-ul OCA Wonder o suită de comentarii despre homosexualitate.

Ca răspuns la aceste comentarii, Frăţia Preoţilor Ortodocşi din Houston şi Texas a răspuns cu o declaraţie de presă.

În această declaraţie, preoţii americani resping în mod absolut ideea ne-ortodoxă că moştenirea Sfintei Scripturi şi Sfânta Tradiţie a Părinţilor Bisericii ar trebui schimbate după noile curente ale vremii. Sfântul Pavel a avertizat asupra faptului că nu trebuie să ne dăm după duhul acestei lumi, ci să facem voia lui Dumnezeu (Romani 12, 2). Trebuie observat că în acest text paulin, lume nu este termenul „kosmos”, ci „to aioni” tradus mai corect „duhul acestui veac”.

Comentariile lui Arida sunt un scandal pentru credincioşi, în care se relativizează noţiunea de dogmă, se ambiguizează conştient valorile supreme şi absolute ale Bisericii şi se pune semnul îndoielii asupra voii lui Dumnezeu manifestate prin Duhul Sfânt în istorie. Mai mult decât atât, de dragul noţiunii corecte politic de acceptare şi compasiune, se introduc în mentalitatea colectivă a creştinilor abominaţii şi păcate de moarte, care sunt privite ca nişte particularităţi explicabile. De asemenea, în comentariile nomina odiosa specificate mai sus, se inserează maliţios ideea că dacă sunt mulţi oameni care deja practică homosexualitatea deschis, acest lucru ar fi normal, şi deci acceptabil moral de către învăţătura Bisericii. „Mărturii” lacrimogene ale unor cupluri păcătoase sunt folosite pentru a da impresia de normalitate şi de bună rânduială a acestor oameni.

ActiveNews: Slovacia. Referendum împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex, în februarie

Slovacii sunt chemaţi să se prezinte la urne pe 7 februarie pentru un referendum ai cărui iniţiatori doresc să bareze drumul căsătoriei între persoane de acelaşi sex, a anunţat joi preşedintele slovac Andrej Kriska.

Acest referendum a fost cerut de mişcarea Alianţa pentru Familie, care a anunţat în septembrie că a colectat aproape 400.000 de semnături necesare, informeaza Mediafax.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă în această ţară catolică de 5,4 milioane de locuitori, membră a UE din 2004. În iunie, Parlamentul a aprobat un amendament constituţional care defineşte căsătoria ca o „uniune exclusiv între un bărbat şi o femeie”.

Trei întrebări vor fi adresate slovacilor, dintre care 70% s-au declarat creştini la ultimul recensământ, şi anume dacă sunt de acord cu alte forme de uniune pe lângă căsătoria între un bărbat şi o femeie, dacă ar fi de acord cu adoptarea de copii de către cupluri de acelaşi sex şi dacă sunt de acord ca părinţii să aibă dreptul de a refuza ca proprii copii să asiste la cursuri de educaţie sexuală atunci când nu sunt de acord cu conţinutul acestora.

Apărătorii drepturilor homosexuale au criticat organizarea acestui referendum.

Dintre cele şapte referendumuri organizate de la declararea independenţei în 1993, unul singur a fost validat, şi anume cel privind integrarea în Uniunea Europeană. Rata de participare la celelalte şase nu a atins pragul de 50%.
Stiripentruviata:

Universitatea Oxford a generat o dispută națională pe tema libertății de expresie după ce a interzis o dezbatere despre avort


Săptămâna trecută, cea mai faimoasă universitate din lumea anglo-saxonă şi-a retras aprobarea pentru desfăşurarea unei dezbateri despre avort. Motivul invocat a fost că aceasta ar implica „probleme de siguranţă mentală şi fizică”, în condiţiile în care o grupare feministă care beneficiază de sprijinul oficial al instituţiei academice a ameninţat că va sabota şi întrerupe evenimentul.

Dezbaterea fusese organizată de către asociația Oxford Students for Life (OSFL) – Studenți pentru Viață de la Oxford. Asociaţia studenţească a emis un comunicat prin care îşi exprimă surpriza față de interzicere, în condițiile în care a existat aprobarea inițială și în condițiile în care dezbateri similare organizate de asociație, pe teme apropiate, au fost aprobate şi s-au desfăşurat fără probleme.

Conform declaraţiilor acordate sub anonimat pentru LifeSiteNews.com de către un membru al organizaţiei studenţilor pentru viaţă de la Oxford, în ultimul moment, cenzorii Colegiului Christ Church din cadrul Universităţii Oxford au retras aprobarea pentru locul de desfăşurare. Neavând timp să găsească un nou spațiu, organizatorii au fost nevoiţi să anuleze evenimentul chiar în dimineaţa zilei de 18 noiembrie, ziua în care urma să aibă loc dezbaterea, şi chiar în timp ce vorbitorii soseau la Oxford.

Cenzorii au invocat faptul că, deoarece amfiteatrul în care urma să aibă loc dezbaterea era situat într-o zonă rezidenţială, „mulţimea de protestatari ar fi putut să producă răniri fizice”. S-a mai sugerat şi că o astfel de dezbatere le-ar fi putut traumatiza pe studentele care făcuseră avort.

Tema dezbaterii era: „Această adunare crede că cultura avortului ne face rău tuturor”. Dar propunerea a atras huiduielile feministelor pe canalele de socializare online.

Editorialistul Brendan O’Neill, unul din participanţii la dezbatere, care urma să apere poziţia pro-avort, şi-a publicat alocuţiunea pregătită pentru eveniment în revista The Spectator şi a scris în ziarul The Telegraph despre interzicerea de la Oxford, declanşând o discuţie încinsă care a atras atenţia opiniei publice.

În ziua premergătoare anulării aprobării pentru desfăşurarea dezbaterii, un anunţ postat de OSFL pe pagina lor de Facebook spunea că Women’s Campaign, un grup de activiste feministe sponsorizat de Liga Studenţilor de la Universitatea Oxford, le ceruse să anuleze evenimentul şi să îşi ceară scuze pentru iniţiativă. OSFL a refuzat să anuleze dezbaterea, invitându-le şi pe activistele feministe să participe.

Acestea însă au protestat, argumentând că bărbaţii, deoarece sunt anatomic diferiţi, nu au dreptul să dezbată o problemă care le priveşte exclusiv pe femei. Curând, a apărut şi o pagină de Facebook intitulată “What The F*** Is Abortion Culture?”, care a dispărut apoi, dar nu înainte de a obţine 300 de confirmări la chemarea de a se merge la locaţia dezbaterii cu ”instrumente care să întrerupă evenimentul”.

Neil Addison, jurist expert în discriminare religioasă, a opinat că gruparea feministă poate fi urmărită în justiţie pentru delictul de hărţuire şi că Universitatea Oxford nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de „a asigura libertatea de exprimare în limitele legii pentru membrii, studenţii şi angajaţii săi, precum şi pentru vorbitorii invitaţi”.

Referitor la incident, o studentă activistă feministă a scris următoarele într-un editorial publicat în ziarul The Independent: „Ideea că într-o societate liberă absolut orice ar trebui să fie deschis dezbaterii are un efect negativ asupra grupurilor marginalizate. Ameninţarea pe care o reprezintă grupurile pentru-viaţă la adresa autonomiei noastre corporale este una reală, nu retorică”.

În comentariile postate la articolul ei, cititorii au acuzat-o pe autoare de tendinţe totalitare maoiste. Iată unul din comentarii: „Ești dintre cei care fac zob exprimarea liberă şi faci pe victima a ce? Te jignesc nişte idei? Este ipocrizie şi superficialitate, nu înseamnă absolut nimic. O disonanţă cognitivă uimitor de îngrijorătoare”.

La argumentul că bărbaţii nu au uter şi de aceea nici dreptul de a vorbi despre avort, editorialistul pro-avort Brendan O’Neill a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu acid prin care îşi declara intenţia de a se identifica pe sine ca femeie timp de 24 de ore, făcând astfel aluzie la teoria gender adesea promovată de feministe, conform căreia sexul anatomic al unei persoane nu contează, ci doar intenţia acesteia de a fi bărbat, femeie sau de a-şi alege orice altă identitate sexuală construită mental.

Notă:

O tendință tot mai pronunțată este de a interzice orice dezbatere pe anumite subiecte, transformând o opinie despre ele în dogmă nereligioasă. Anularea în chiar ziua desfășurării evenimentului de la Oxford, față de care a protestat inclusiv invitatul care susținea avortul, a generat de această dată, tocmai datorită protestului invitatului pro-avort, o dispută despre libertatea de expresie. La începutul anului 2014, Universitatea din București a anulat tot în dimineața evenimentului prezentarea unei reviste despre adopție de către organizația Studenți pentru viață din București la Târgul educațional pe care Universitatea îl organiza, în urma unui protest între ai cărui organizatori se remarca o activistă feministă radicală.

De ce coabitarea înainte de căsătorie nu scade riscul de divorţ?


Misterul

Timp de decenii, oamenii au crezut că locuind în concubinaj îşi vor crește cotele de reuşită în căsătorie. Nucleul acestei idei este că prin concubinaj s-ar face un test al relației. Acest lucru pare logic, dar, în mod misterios, zeci de ani de cercetare nu arată acest beneficiu.

De fapt, până de curând, majoritatea covârșitoare a studiilor au arătat cote mai scăzute ale stabilităţii și fericirii în mariaj în cazul unei coabitări înainte de căsătorie. (i)

Există unele studii recente care arată că doar în cazul anumitor grupuri nu se poate asocia un risc mai mare al coabitării înainte de căsătorie. (ii)

Această ultimă constatare a fot preluată şi transformată în informaţia că nu mai există niciun risc asociat practicii respective, ceea ce este eronat.

Dintre cei care au coabitat înainte de căsătorie, numai anumite categorii vor avea căsnicii la fel de stabile ca cei care nu au coabitat înainte de căsătorie. Acestea sunt persoane care:

- au coabitat numai câteodată cu persoana cu care s-au căsătorit; (iii)
- au început să coabiteze doar după ce s-au hotărât să se căsătorească; (iv)
- nu au coabitat cel puţin până la vârsta de 23 de ani. (v)

Mister! Cum de s-a răspândit convingerea că, dacă vei coabita înainte de căsătorie, îţi îmbunătăţeşti şansele de succes marital, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă în acest sens?

Există mai multe explicații. Voi prezenta două dintre cele mai importante.

În primul rând, cei care locuiesc împreună înainte de căsătorie tind să aibă un risc mai mare de eşec în căsătorie din cauza altor factori: au avut părinţi care au divorţat sau care nu au fost căsătoriți niciodată, au mai puține resurse economice, un nivel scăzut de educație, și așa mai departe.

Aceştia sunt numiţi factori de “selecție” în rândul cercetătorilor. Selecţia sugerează că o parte din şansele oamenilor de a avea succes în relații sau căsătorii ţine de „bagajul” cu care cei doi şi-au început relația, un dat pe care experiența de coabitare nu îl va putea modifica. Există o mulțime de dovezi că selecția este un factor important care stă la baza misterului de care spuneam. Aceiaşi factori de selecție asociaţi cu coabitarea și căsătoriile instabile sunt asociaţi şi cu cote mai mari de concubinaj în serie (mai mulţi parteneri) fără planuri de viitor.

A doua explicație stă şi în modul în care joacă fiecare îşi joacă cărţile primite de la destin.

Inerţia

Când doi oameni împart aceeaşi adresă, chiar dacă nu se înţeleg, le va fi mai greu să se despartă decât dacă nu ar coabita. Asta deoarece coabitarea are mai multă inerție decât o relaţie care nu presupune traiul în comun. După ce se mută împreună, chiar dacă nu se dăruiesc cu totul unul altuia, mulți se simt siliţi să rămână într-o relație, deoarece pur şi simplu despărţirea ar presupune asumarea de costuri mai mari.

Am găsit un articol cu câțiva ani în urmă care arată modul în care funcționează inerția. În acesta, Marguerite Reardon descrie dilema faţă de iPhone-ul ei: “Ar trebui să mă despart de iPhone-ul meu pentru Nokia Lumia 900?” Iată un citat:

,,Dar, din păcate acum mă simt un pic blocată în Apple. Aș vrea să încerc alte platforme de smartphone-uri, dar asta va necesita ceva efort din partea mea. La fel ca mulți dintre cei care au fost prinşi în ghearele Apple, a fost nevinovat la început… Inițial, nu am realizat angajamentul pe care îl făceam. Nu mă gândeam la faptul că mă voi bloca într-o platformă pentru tot restul vieții. Dar, cu fiecare nou produs cumpărat de la Apple, deveneam tot mai prinsă. Și acum simt că ar fi dureros să mă despart de Apple. Nu pentru că iubesc produsele sau compania atât de mult, ci pentru că ar fi necesar un mare efort din partea mea să-mi transfer toate lucrurile pe o nouă platformă.’’

Aceasta este o foarte bună definiție a ceea ce eu numesc inerție. Cei mai mulți oameni cred că inerția în legătură cu telefonia mobilă va lua sfârşit într-un an sau doi. Reardon se adresează unui tip mai puternic de constrângere, care produce inerție pe baza dificultăţii de a schimba ceva.

Ideea de inerție referitor la conviețuire și căsătorie este un pic înfricoșătoare. Credem că unii se căsătoresc cu cineva cu care nu s-ar fi căsătorit, dacă nu s-ar fi mutat împreună. Au fost prea repede cuprinşi de inerţie. Eu şi colega mea, Galena Rhoades, găsim mereu cupluri care nu coabitează înainte de căsătorie sau în orice caz nu înainte de a avea planuri clare să se căsătorească. Aceste cupluri prezintă un grad de fericire maritală peste medie, au mai puține conflicte, mai multă compatibilitate, și așa mai departe. (iv) Aceste cupluri sunt mai puțin susceptibile de a fi cuprinse prematur de inerție.

Celor care au evitat despărțirea, dar nici nu s-au decis să-şi facă un viitor comun cu partenerul, coabitarea le-a scăzut nivelul de fericire în căsătorie. Sunt şi unii care coabitează înainte de căsătorie, dar, ulterior, în căsnicie sunt fericiţi. Dar asta nu înseamnă că le scade riscul de divorț sau de nefericire în căsnicie.

Poate că vă gândiți: “Oricum eu nu cred cu adevărat în căsătorie, deci ce mă interesează pe mine?” Totuşi, dacă nu sunteți deja într-o relație și ați vrea să fiți, întrebările personale relevante sunt acestea: Ce pot evita pentru a nu îngreuna despărțirea de cineva înainte de a fi sigur că vreau să fiu cu acea persoană? De unde să știu că sunt sigur?

Inerția nu este ceva atât de misterios odată ce oamenii o vor vedea clar. Noi toți o experimentăm în multe feluri în viața modernă. Dar mulți cred că problema e căsătoria, nu coabitarea. Când te hotărăşti să îţi petreci viaţa alături de cineva, trebuie să accepţi că acest angajament presupune să renunți la alte opțiuni. Dar prea mulți oameni renunță la opțiuni înainte de a face o alegere reală. [...]/ integral pe stiripentruviata.ro

Sursa:http://www.cuvantul-ortodox.ro