Toti romanii vor dona organe dupa deces
Astfel, refuzul donarii de organe, tesuturi si celule trebuie facut prin simpla anuntare a medicului de familie. In caz contrar, cei ajunsi in moarte cerebrala vor fi considerati automat donatori.
Modificarea Legii a fost initiata de 7 deputati si senatori PSD, PNL, PRM, PD-L si senatorul independent Dan Sabau. Initiativa presupune introducerea termenului "acord prezumat", concept in baza caruia o persoana care in timpul vietii nu si-a exprimat refuzul de a-si dona organele este implicit de acord sa le doneze, dupa deces.
Prelevarea nu se va mai face numai cu consimtamantul scris a cel putin unul din membrii majori ai familiei sau rudelor.
Guvernul a sustinut propunerea, dar a subliniat ca este necesara consultarea societatii civile, in conditiile in care solutia inaintata de cei sapte parlamentari suscita discutii privind etica medicala, dar si din punct de vedere religios.
Patriarhia a anuntat ca Sfantul Sinod al BOR considera ca modificarea prevederilor referitoare la transplant din Legea nr. 95/2006 nu reprezinta, valoric, o imbunatatire a acesteia si ca nu este de acord cu ea.
In fiecare an, peste 2.500 de romani se afla inscrisi pe listele de asteptare pentru transplant de inima, ficat si rinichi.
Acordul prezumat este legiferat in aproape toate tarile europene, in Olanda, Marea Britanie, Belgia, Portugalia, Austria, Spania, Norvegia, Suedia. Este, de fapt, o politica mondiala in acest sens. De exemplu, in Argentina, conform legii, orice cetatean care a implinit 18 ani si a intrat in moarte cerebrala este considerat, automat, donator de organe.
Sursa:http://www.ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu