Altă perspectivă asupra unei privatizări contestate
Vânzarea Electrica sărăceşte România cu 17,4 miliarde euro
Vânzarea Electrica sărăceşte România cu 17,4 miliarde euro
Vânzarea pe Bursă a 51% din acţiunile Electrica cu doar 450 milioane euro este prezentată în mass-media ca o mare reuşită şi un progres pentru poporul român... În fapt lucrurile stau exact invers!
Este vorba despre distrugerea României prin cedarea ultimelor companii profitabile în mâna altor popoare. România va fi mult mai săracă după această cedare a Electrica S.A. pentru alte popoare! Este un mare regres economic! Nu un succes - aşa cum o prezintă echipa Ponta.
Săptămâna trecută am aflat cum că fondurile americane caută să cumpere toate acţiunile Romgaz de pe Bursă. Acum 6 luni, dl. Ponta a vândut pe Bursa 15% din acţiunile Romgaz, tot pentru bani foarte puţini. Acum Fondurile Americane vor să cumpere aceste 15% acţiuni la Romgaz, vândute de dl. Ponta.
Rezulta că, după ce se va vinde pe Bursă 51% din Electrica, fondurile străine vor cumpăra toate aceste acţiuni şi astfel vor fi majoritari, urmând a prelua conducerea Electrica.
Dl. Ministru Nicolescu a anunţat că se vinde doar partea de colectare a banilor de la clienţi din cadrul Electrica, nu şi reţeaua Electrica. Dumnealui afirmă cum că reţeaua Electrica va rămâne a României. Nici vorbă de aşa ceva! Reţeaua Electrica se vinde acum şi deci nu va mai aparţine României! Cum îşi permite un ministru să ducă în eroare un popor?
Calculul precis al reţelei Electrica:
Electrica deţine 53.000 km de reţea electrică de medie tensiune x 10 stâlpi / km = 530.000 stâlpi x 1.500 euro / stâlp = 795 milioane euro doar valoarea stâlpilor + conductoarele electrice = 1,05 miliarde euro + TVA. Asta doar valoarea liniilor de medie tensiune.
Electrica deţine 12.600 km linii de înaltă tensiune x 4 stâlpi / km = 50.400 stâlpi x 50.000 euro / stâlp = 2,52 miliarde euro + valoarea conductoarelor = 3,35 miliarde euro + TVA.
Electrica deţine la reţeaua de joasă tensiune 134.834 km reţea electrică x 30 stâlpi / km x 1.000 euro / stâlp = 4,045 miliarde euro + valoarea conductoarelor = 5,38 miliarde euro + TVA.
Staţiile de transformare de pe 110 kV/ medie tensiune sunt aprox. 20 în fiecare judeţ. Preţ 4 milioane euro / staţie + TVA = 80 milioane euro + TVA pentru un judeţ.
Posturi de transformare de pe medie tensiune / joasa tensiune sunt aprox. 2.500 buc. / fiecare judeţ x 15.000 euro / post = 37,5 milioane euro + TVA pe un judeţ.
Electrica deţine echipamente SCADA în valoare de 20 milioane euro + TVA.
Reţeaua Transilvania Nord are 6 judeţe. Reţeaua Transilvania Sud are 6 judeţe. Reţeaua Muntenia Nord are 6 judeţe.
Deci acum Electrica mai are doar 3 sucursale cu un total de 18 judeţe - dl. Ponta vrea să le “mărite” pe nimic.
Călin Popescu Tăriceanu în 2006 a “vândut” tot pe bani de nimic celelalte 5 sucursale ale Electrica: cehilor CEZ, italienilor Enel şi nemţilor E.ON... Banii intră-n buzunarele altor popoare. Acum să dăm pe nimic şi aceste 3 sucursale Electrica? Nu!
Electrica este o companie strategică! Nu este voie să se înstrăineze! De ce să ne factureze miliardarii lumii energia electrică? Dacă vor mări preţul, iar? Boc zicea că nu poate cere OMV să micşoreze preţul benzinei, pentru că e companie privată, Petromul. În 2004, când Guvernul Năstase a cadorisit OMV cu enorma companie Petrom, preţul benzinei era de 1,4 lei /litru. Acum preţul este de 6,3 lei. Năstase cu Dan Ioan Popescu au prezentat toate privatizările ca fiind ceva extrem de “benefic pentru România”. Aşa s-a ajuns la 5 milioane de şomeri rezultaţi în urma acelor privatizări + demolarea uzinelor.
Un alt aspect important este faptul că energia electrică se transmite până la client prin reţeaua Electrica - care a fost realizată de români în 100 de ani... de ce să ne factureze nouă capitaliştii energia electrică? Ei vor scoate banii din ţară prin lucrări de mentenanţă şi consultanţă, aşa cum se întâmplă acum cu celelalte 5 sucursale pe care Tăriceanu le-a dăruit pe nimic cehilor, italienilor şi nemţilor.
Total valoare Electrica: 11,9 miliarde euro + TVA - fără sedii. Adăugând şi sediile, valoarea este de minimum 14 miliarde euro + TVA = 17,4 miliarde euro. 51% ar însemna 8,85 miliarde euro. Ponta vinde pentru 450 de milioane de euro.
Valoarea Electrica este de 14 miliarde euro + TVA = 17,4 miliarde euro.
Adică Ponta vinde cu 450 milioane euro începând de azi - 51% din cele 3 sucursale ale Electrica care valorează 8,85 miliarde euro. Dar valoarea integrală a Electrica este de 17,4 miliarde euro. Cu atât ar trebui să fie vândută - pentru că cei ce vor prelua 51% vor face majorare fictivă de capital social şi astfel vor ajunge din 51% acţiuni, la 100% - ca în cazul austriecilor Erste cu preluarea a 65% din BCR în 2006. În 2008 au ajuns la 85% din BCR - fără a plăti un leu României -, au făcut o majorare fictivă de capital.
Reţeaua Electrica valorează mai mult de 17,4 miliarde euro deoarece: Electrica este căpuşată prin “clienţi preferenţiali”...
Expertul ce mi-a făcut acest calcul - cu valoarea reţelelor - mi-a explicat ce înseamna “clienţi preferenţiali”. Electrica pierde peste 1 miliard Euro /an pentru că nu mai are nici un mare consumator. Toţi marii consumatori au fost trecuţi în ultimii 8 ani pentru alimentare cu energie electrică - la firme căpuşă numite “clienţi preferenţiali”, adică firmele căpuşă plătesc Electricii doar o sumă minusculă pentru “închiriere reţea” iar energia Electrica o vinde direct firma căpuşă de la Hidroelectrica către marele consumator!
Ex.: jud Bihor = marii consumatori sunt: enorma Schelă de Petrol Suplacu de Barcău, Holchim Aleşd şi fabricile fraţilor Micula din zona Beiuş. Toţi 3 cumpără energia electrică de la o firmă intermediară.
Ei nu cumpără direct de la Electrica.
Electrica a avut pe 2013 un profit extrem de mic = 175 milioane euro. Dacă “s-ar elimina” firmele căpuşă de la consumatorii mari, ar fi un profit anual de 1,5 miliarde euro! În plus, Electrica face anual investiţii de 200 milioane euro prin firme “prietene” de reparaţii reţele - unde preţurile sunt mărite enorm, iată că o mână de fier, care să taie aceste furturi, ar aduce profitul Electrica la minimum 1,5 miliarde euro /an. Deci reţeaua are un potenţial imens. Cum să dai pe nimic o aşa reţea valoroasă? Este posibil ca un guvern vremelnic să înstrăineze o aşa reţea... capitaliştilor?
Şi dacă rămâne aşa, a României, cu aceste căpuşări, tot este bine, pentru că firmele căpuşă sunt toate ale românilor; dar dacă se dă reţeaua altor popoare, banii cu toţii vor ajunge în alte ţări.
Ex.: ieri s-a anunţat că Romtelecom - recent preluat de Deutsche Telekom - a anulat toate contractele de instalări echipamente şi mentenanţă cu firme româneşti şi a încheiat un singur contract cu Ericsson pentru toate lucrările. Asta înseamnă că toţi banii pentru lucrări Romtelecom vor merge în Suedia.
Alt exemplu: italienii de la Enel, după ce au primit cadou de la Tăriceanu în 2006 regiunea Banat, au schimbat mai multe tipuri de echipamente aproape noi din cadrul reţelei cu echipamente vechi din 1991 aduse din Italia prin firmele căpuşă ale ENEL - la preţuri enorme.
Ponta se laudă că va vinde în toamnă toate hidrocentralele + Portul Constanţa. Ăsta e premier? Ţara are bani, de ce nu îi aduce la buget, ci trebuie să împrumute aiurea ţara din FMI şi din alte bănci? Iar FMI cere să vindem totul. Un premier gen Viktor Orban nu împrumută bani şi nu vinde ţara, ci aduce bani la buget. Orban a naţionalizat de la E.ON Germania toată reţeaua de gaz şi electricitate, desi d-na Merkel a făcut foarte mare scandal. Dl. Ponta lucrează exact invers interesului naţional. “Mărita” pe nimic valoroasa reţea Electrica! De ce poporul nu reacţionează? În caz de război dacă noul proprietar va opri furnizarea cu energie electrică în toată ţara? Dl. Ponta ar trebui să naţionalizeze şi celelalte 5 sucursale Electrica “dăruite” în 2006 firmelor E.ON, ENEL şi CEZ deoarece nu au investit nici un leu în reţeaua Electrica, deşi era menţionat în Contractul de privatizare.
Prof. univ. dr. Mihai Drecin
http://www.cotidianul.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu