Cum facea Ceausescu afacerile pentru industria militara romana si cum dota Armata romana !
Daca in ziua de azi ne vaitam de halul in care se chinuie economia noastra si de problemele industriei de aparare si armatei, guvernele noastre ar trebui sa se uite in urma la anii de "trista amintire"si sa invete ce inseamna sa conduci o tara si sa o coordonezi economic.
Nu de alta, dar Ceausescu si o mana de oameni care vedeau interesul Romaniei se luptau sa fabrice si sa vanda cat mai mult afara, asa cum trebuie sa gandeasca un politician adevarat pentru tzara sa.
Publicam un articol format din date publice,din diverse surse oficiale sau mai putin, in care veti gasi raspunsuri la vesnicele intrebari : chiar se putea atunci? si CUM???
Romania producea armament si echipament militar de tip sovietic si ulterior de conceptie romaneasca pentru uz propriu dar si pentru export. Exportul de armament si echipament militar a ajuns sa fie o sursa importanta de valuta forte, atat de necesara satului roman.
Principalii parteneri ai Romaniei erau URSS, tarile din cadrul Pactului de la Varsovia, tari din Orientul Mijlociu si din Africa.
La inceputul anilor '80 exportul de arme a ajuns la aproximativ 620 milioane USD si astfel Romania ocupa pozitia noua in clasamentul celor mai mari exportatori de arme.
În ultima zi a lunii mai 1989, membrii Consiliului Apărării a Republicii Socialiste România au discutat într-o şedinţă despre fiabilitatea redusă a componentelor electronice fabricate în România pentru tehnica de luptă modernă. Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu i-a criticat pe miniştrii care se ocupau nemijlocit de producţia militară realizată în uzinele speciale din ţară.
La reuniunea respectivă, Radu Ion, viceprim-ministru al Guvernului şi preşedinte al Consiliului de conducere a activităţii din ramurile construcţii de maşini şi metalurgie, şi generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, au confirmat faptul că în Maroc au fost testate, în prima parte a anului 1989, două tancuri româneşti (probabil din seria zero a produsului P-125 – o versiune românească a tancului sovietic T-72).
Rezultatele obţinute de echipa de specialişti români care s-au deplasat în nordul Africii au fost nesatisfăcătoare din cauza garniturilor de cauciuc de la cutia de transmisie şi de la motor. Calitatea precară a acestora i-a determinat pe cei care răspundeau de teste să înlocuiască garniturile realizate la Braşov cu unele din import.
În anul 1989, cooperarea României cu Regatul Maroc în domeniul militar nu era o noutate. De exemplu, secretarul general al Apărării Naţionale a Marocului şi directorul de cabinet al ministrului marocan al Apărării Naţionale l-au vizitat în luna ianuarie 1972 pe colonelul Mihail Dranga. Acesta era ataşat militar al României în Franţa şi în Maroc. Cu acel prilej, cei doi înalţi reprezentanţi marocani s-au interesat de posibilităţile de cumpărare din România de armament şi tehnică militară.
La 14 aprilie 1972, generalul Ion Ioniţă, ministrul Forţelor Armate, i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să se răspundă favorabil la solicitarea venită din Maroc. În acest sens, colonelul Mihail Dranga a fost desemnat să prezinte oferta românească.
Printre produsele propuse autorităţilor de la Rabat se aflau puşti calibru 5,6 mm, aruncătoare cu reacţie calibru 122 mm (montate pe şasiuri de camion SR-114), aparate pentru reglarea şi observarea tragerilor artileriei terestre (AROTAT), aparate de conducere a focului artileriei (ACFA), bombe de iluminare pentru aruncătoarele calibru 82 şi 120 mm, bombe de aviaţie, bi-nocluri, busole, poligoane de trageri automatizate, centrale telefonice de diferite tipuri, telefoane de campanie, cablu telefonic, mine şi detectoare de mine, tancuri-dragoare de mine, complete de mascare, bărci pneumatice, parcul de pod pe pontoane PR-60 şi şalupe de tracţiune pentru parcul de pod, staţii electrice, echipament pentru protecţia chimică şi de radiaţii, instalaţii pentru degazare şi dezinfectare, autoturisme de teren ARO-240 şi M-461, autocamionete şi autosanitare TV-51, autocamioane SR-132, SR-114 şi ROMAN, tractoare U-650 şi S-1300, bucătării de campanie şi instalaţii de alarmare a personalului militar.
În şedinţa Prezidiului Permanent al CC al PCR de la 25 aprilie 1972 au fost aprobate “propunerile Ministerului Forţelor Armate privind prezentarea unor oferte de armament şi tehnică militară pentru export în Maroc, cu indicaţia de a se discuta şi condiţiile de plată, precizându-se că produsele respective nu vor putea fi livrate pe bază de credit”.
Practic, pe lista prezentată de colonelul Mihail Dranga la Rabat (în luna mai 1972) nu au fost incluse echipamente militare sofisticate. Acest lucru se explică prin faptul că, în primul rând, autorităţile de la Bucureşti nu doreau să furnizeze unui stat capitalist informaţii despre posibilităţile reale ale industriei româneşti de apărare. Mai mult decât atât, acestea ar fi putut ajunge la cartierul general al NATO, inamicul numărul 1 al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, din care România făcea parte.
În al doilea rând, se poate afirma că industria românească nu avea în perioada respectivă capacitatea de a produce tehnică şi echipamente militare care să trezească un interes deosebit din partea liderilor militari din NATO. Această concluzie rezultă din compararea listei de produse militare româneşti care puteau fi livrate Marocului cu nomenclatorul tipurilor de armament şi tehnică militară care se produceau în România.
Nomenclator cu tipurile de armament şi tehnică militară care se produc în RS România după concepţie proprie şi după licenţă (acordată în exclusivitate), care se propun a fi folosite în înzestrarea armatelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia în perioada 1976-1980.
I. Tehnica de aviaţie
1. Avion de şcoală-antrenament IAR-823
2. Paraşută de siguranţă pentru desant, tip BG-3
3. Paraşută pentru desant, tip BG-7
4. Autoproiector pentru aterizare, pe autoşasiu SR-114
5. Puncte de comandă mobile pentru unităţi de apărare a teritoriului
6. Autostaţie meteorologică, pe autoşasiu SR-114
7. Instalaţie de balizaj, pe autoşasiu SR-114
8. Autostart pentru conducerea zborului (PCZ), pe autoşasiu SR-114
9. Autoalimentatoare de 4.000 de litri, pe autoşasiu SR-114
10. Autoalimentatoare de 10.000 de litri, pe autoşasiu ROMAN
11. Autostaţii pentru transvazat oxigen, pe autoşasiu SR-113
12. Autostaţie pentru transvazat carburanţi, pe autoşasiu SR-114
13. Autostropitoare combinată, pe autoşasiu SR-113
14. Autoatelier pentru verificat aparatura de bord avion (AVABA), pe autoşasiu SR-114
15. Autoatelier pentru verificat şi reparat staţie de radio de bord avion, pe două autoşasiuri SR-114
16. Autoatelier pentru verificat şi reparat staţii de radiolocaţie de bord avion pe două autoşasiuri SR-114
17. Autoatelier pentru control şi probe la staţiile de radiolocaţie, pe autoutilitare TV-51 S
18. Autoatelier pentru control şi reparat staţii de radiolocaţie terestre, pe tren autoşasiuri SR-114
II. Tehnica blindatelor
1. Transportor amfibiu blindat pe roţi, TAB-72, cu diferite destinaţii
2. Autoatelier pentru executarea lucrărilor de montare-demontare şi sudură la maşinile de luptă (AMDS), pe autoşasiul SR-114
3. Autoatelier pentru executarea lucrărilor mecanice (AM-1),pe autoşasiu SR-114
4. Autoatelier pentru prelucrări mecanice speciale (APM), pe autoşasiu SR-114
5. Autoatelier pentru reparat şi încărcat baterii de acumulatoare (ARIA), pe autoşasiu SR-114
6. Autoatelier pentru reparat echipament electric şi radio la maşinile de luptă (ARER), pe autoşasiu SR-114
7. Autoatelier pentru întreţinerea tehnicii de tancuri (AITT), pe autoşasiu SR-114
III. Armament de infanterie şi artilerie
Pregatirea lansarii unei rachete dura foarte mult, dupa standardele actuale, aproximativ 90 de minute; lansarea facandu-se vertical. Dupa ce racheta era lansata, intra automat in functiune sistemul de dirijare de tip inertial (era format dintr-un calculator electromecanic pe baza de relee electrice si patru giroscoape ce masurau viteza rachetei, abaterea in directie, abaterea laterala si unghiul de inclinare in zbor).
In compunerea sistemului mai intrau: masini pentru verificarea aparaturii de dirijare, masini de alimentare cu combustibil si oxidant, masini de transport rachete, macarale, compresoare pentru alimentarea cu aer, autospeciale pentru transportul componentei de lupta, autospeciale de stins incendii. O adevarata menajerie am putea spune! Insa, pentru acele vremuri era un sistem avansat si foarte performant. Cu atat mai mult cu cat rachetele 8 K11, puteau fi dotate cu o gama variata de incarcaturi: explozive, chimice, de manevra si…nucleare (nu mai mari de 50 kilotone).Romanianu a avut insa in dotare incarcaturi nucleare (sovieticii nu livrau aceste incarcaturi aliatilor, decat in cazul unui razboi cu NATO, conform intelegerilor in vigoare), desi la Academia Militara se studia si acest tip de incarcatura.
Interesant este faptul ca sovieticii amplasasera instalatia de lansare 8 U218 pe sasiul tancului IS-3 (aflat inca in numar mare, dar depasit tehnic). Armata Romana a avut in dotare 13 instalatii R-11: 6 la Brigada 32 Artilerie –Tecuci (1961); 6 la Brigada 37 Artilerie –Ineu (1962); una la Centrul de Instructie Rachete de laPloiesti.
Un alt sistem ROT ce s-a aflat in dotarea Armatei Romane, dar inferior ca raza de actiune, a fost 2 K-6 LUNA (FROG). Acesta a intrat in inzestrare in anul 1962 -3 divizioane: 113 si 151 la Ploiesti, 180 la Craiova; fiecare cu cate doua baterii a cate o instalatie de lansare. Acest sistem ROT nu avea sistem de ghidare, iar instalatiile de lansare erau de tip 2 P-16 FROG 3, si dispuneau de rachete de tip 3 R-9 (LUNA-1) si 3 R-10 (LUNA-2). Aceste rachete puteau fi dotate cu ogive nucleare, insaRomania nu a avut decat componente de lupta explozive si de instructie (inerte), din aceleasi motive mentionate anterior. Racheta tactica 3 R-9 avea diametrul de 0,4 m, diametrul aripilor de 0,61 m, lungimea 10,49 m, greutate 2249 kg, combustibil solid, componenta de lupta de 450 kg, bataie minima de 15 km, bataie maxima de 55 km. Au ramas in dotare pana pe la sfarsitul anilor *80, fiind vazute la parada din 23 august 1984.
Un alt sistem, de data aceasta mai complex, a fost 9 K-52 LUNA M (FROG-7), ce a intrat in inzestrare in anul 1982, fiind ultimul retras la “pensie” din seria ROT de la noi, in anul 1998. Acest sistem de ROT era montat pe o instalatie de lansare pe roti (sistemele anterioare fiind pe senile), 8×8, ZIL-135. Sistemul de lansare de tip 9 P113 avea lungimea de 10690 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu racheta de 3550 mm, raza de actiune de 650 km, greutate totala (racheta+echipaj) de 19 tone, timp de incarcare a rachetei pe ghidaj folosind macaraua din dotare de 7-10 minute, putand transporta si lansa o singura racheta de tip 9 M21.
Racheta de tip 9M21 era destinata in principal lovirii mijloacelor de atac nuclear si concentrarilor de trupe, si avea o viteza de zbor de 1100 m/s, greutate la start de 2450 kg, componenta de lupta nucleara 9N18B (nu au fost in dotare, dar rachetele aveau si aceasta capacitate), bataia minima era intre 15-25 km (in functie de configuratie), bataia maxima era de 70 km, iar precizia la obiectiv –in bataie 470 m/in directie 620 m.
Datorita faptului ca sistemul putea transporta doar o singura racheta, el a avut in compunerea sa si o masina de transport rachete la fiecare baterie- 9 T29, avand capacitatea de a purta 3 rachete. Aceasta masina avea lungimea de 9970 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu rachete de 3230 mm, echipaj de 3 servanti, greutate cu 3 rachete de 20000 kg, viteza maxima pe sosea cu incarcatura maxima de 3 rachete era de 65 km/h.
Instalatia de lansare 9 P117 M1, era echipata cu racheta 8 K14 (o singura bucata); racheta fiind din duraluminiu era compusa din: componenta de lupta (inclusiv nucleara –nu a fost in inzestrare, armata noastra avand doar componente de lupta explozive si de exercitiu), compartimentul sistemului de dirijare, compartimentul rezervoarelor, compartimentul motor, stabilizatoarele si carmele. Racheta avea lungimea de 11250 mm, diametrul de 880 mm, anvergura aripilor 1800 mm, greutate fara carburant de 2076 kg, viteza pe portiunea coboratoare a traiectoriei de 5400 km/h, greutatea totala a rachetei era de 6350 kg, putea avea componenta nucleara de 100 kilotone, greutatea componentei de lupta era de 985 kg, durata de functionare a motorului racheta era intre 41-61 secunde, bataia minima era de 60 km, bataia maxima de 300 km. Racheta putea urca in sageata maxima pana la 89 km, dar nu era precisa, avand o abatere circulara (extrem de mare dupa standardele actuale) cuprinsa intre 500-900 m!
In legatura cu SCUD-B, exista unele zvonuri, neconfirmate inca, cum ca specialistii romani ar fi reusit sa imbunatateasca sistemul de ghidare al rachetei, facand-o mai precisa, crescandu-i totodata si raza de actiune undeva intre 400-500 km. Tot la nivel de zvon este si asa-zisa dorinta a lui Ceausescu de a monta in viitor pe aceste rachete a loviturilor chimice de productie autohtona (incendiare in special), inclusiv bacteriologice (Bruceloza si Antrax, insa nu se stie daca Romania dispunea de acesti germeni, cu atat mai mult sa-i si produca!).
Posibil ca Romania sa fi renuntat la ROT sub presiunea SUA de a respecta tratatul INF (Intermediate Range Nuclear Forces Treaty) semnat cu URSS in 1987. Posibil, dar dupa unele surse neoficiale, rachetele SCUD-B modernizate autohton ar fi ajuns in Israel, prin intermediul SUA, existand teama ca acestea ar fi putut fi exportate in terte tari arabe. Daca asa a fost, nu putem sti. Daca ele au fost intr-adevar modernizate, iarasi nu putem sti. C-asai la noi!
Indiferent insa care-i adevarul, la ora actuala Armata Romana nu mai are rachete operativ-tactice. Exista (daca mai exista) un proiect de racheta de 273 mm, ce teoretic ar trebui sa atinga 150 km, insa nimic nu-i sigur! Daca armata noastra v-a mai avea in dotare ROT, in viitor, nu se stie deocamdata. Dupa parerea mea este pacat ca s-a renuntat la niste capacitati militare care fara nicio indoiala, puteau fi modernizate.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.
Sursa poze: WikipediaArhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Cancelarie, dos. nr. 53/1972
preluat de pe "garnizoanasibiu.org"
NOTA NOASTRA (Suntem Romania!):
Principalele bunuri exportate de Romania erau pistolul mitraliera AK-47, lansatoare de rachete, TAB-72 si munitie. Principalele tari importatoare erau URSS, Vietnam, Coreea de Nord, Irak si Libia.
In 1983, Romania a incheiat un parteneriat militar prin care se angaja sa furnizeze Libiei arme usoare, vehicule blindate, explozibili si munitie.
Cel mai mare importator, din Orientul Mijlociu, era Irak. Pe langa vanzarea de arme catre aceasta tara, Romania se ocupa si de repararea tancurilor avariate in timpul razboiului Iran-Irak.
In 1984, Romania a fost de acord sa vanda Egiptului 200 tancuri M77, sa asigure intretinerea acestora, instruirea personalului si sa ajute Egiptul in vederea obtinerii licentei.
Romania a vandut in Algeria, Etiopia si Angola piese de schimb pentru Alouette III si Puma si a incercat sa vanda variantele romanesti ale elicopterelor in America Latina dar acest demers a esuat.
Exportul de armament si echipament militar a insemnat pentru Romania o sursa importanta de venituri pana spre sfarsitul deceniului noua. In 1986 exportul de armament si echipament militar scazuse pana la 270 milioane USD iar pana in 1989 deja nu mai era un sector profitabil si devenise o povara pentru sectorul civil din Romania.
Chiar daca spre sfarsitul deceniului noua industria de armament a Romaniei a cunoscut un declin pronuntat, aceasta a avansat foarte mult fata de anul 1968 si in 1985 Nicolae Ceausescu declara ca peste 2/3 din necesarul intern de armament si echipament militar era produs in tara.
Si un extras interesant din documentele vremii:
Deoarece sovieticii au înştiinţat toate ţările care deţineau sisteme DVINA că "în anul 1978 va înceta producţia de rachete V-750 VMV", Emil Bobu şi Ion Coman i-au propus lui Nicolae Ceauşescu să cumpere din URSS încă 140 de rachete V-750 VMV, în valoare totală de 9,13 milioane ruble - "din care 7,63 milioane ruble pentru rachete şi 1,5 milioane ruble pentru combustibili şi piese de schimb".
Cei doi membri ai nomenclaturii au susţinut în faţa liderului PCR faptul că rachetele respective aveau un termen de garanţie de 15 ani şi că "starea tehnică a instalaţiilor din existentul armatei noastre permite menţinerea lor în exploatare până în anul 1985 (...). Având în vedere cele de mai sus, propun a se aproba importarea suplimentară a 140 de rachete V-750 VMV în anul 1977 şi a pieselor de schimb şi combustibililor în anul 1978".
Rezoluţia lui Nicolae Ceauşescu pe nota întocmită de Emil Bobu a fost simplă şi concisă: "Da". Apoi, liderul PCR a semnat scurt, folosind doar iniţialele sale.
Zece zile mai târziu, Nicolae Ceauşescu a vizitat o expoziţie de tehnică militară, prilej cu care a ordonat următoarele:
"1. Ministerul Industriei Metalurgice va lua măsuri pentru asimilarea în fabricaţia internă, începând cu anul 1977, a sortimentelor de tablă şi profile din duraluminiu necesare producţiei de rachete.
Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale vor lua măsuri pentru cercetarea-proiectarea şi asimilarea, în paralel, a rachetelor aer-aer şi sol-aer, dirijate în infraroşu.
2. Se va elabora un program pentru însuşirea în fabricaţie, în paralel cu rachetele tactice, şi a rachetelor cu bătaie de până la 500 km; pentru asigurarea încercărilor prin trageri a rachetelor tactice se va propune un poligon cu folosinţă periodică, care să permită atât utilizarea normală a terenului, cât şi măsurile de securitate necesare în perioadele de utilizare".
În aceeaşi perioadă, în uzinele de armament din România se lucra pentru onorarea unui contract de export în Republica Arabă Egipt. Documentul fusese deja semnat în luna martie 1976 şi prevedea livrarea, în perioada 1976-1980, de "componente pentru pistolul mitralieră calibru 7,62 mm tip AKM, în valoare de 4.031.510 de dolari SUA liber convertibili. Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din contract este de 14,17 lei/quot;. Concomitent, România exporta în Egipt, pe baza altor contracte, semnate împreună cu autorităţile de la Cairo, componente ale puştilor mitralieră cal. 7,62 mm tip RPK şi ale puştilor semiautomate cu lunetă, calibru 7,62 mm.
La sfârşitul lunii mai 1977, Nicolae Ceauşescu a vizitat o altă expoziţie de tehnică militară, în cursul căreia a ordonat ca "Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale să ia măsuri pentru scurtarea ciclurilor de cercetare, proiectare şi asimilare a tipurilor de rachete prevăzute în programul unitar şi a celor indicate de conducere cu ocazia vizionării expoziţiei din octombrie 1976".
Doi ani mai târziu, generalul-colonel Vasile Ionel i-a raportat lui Nicolae Ceauşescu faptul că "este incertă realizarea în totalitate, în acest an (1979 - n.n.), a celor 15 avioane de luptă IAR-93, 600 transportoare blindate, 2.300 rachete antitanc dirijate prin fir (tip 9 M 14-M «Maliutka» - n.n.), 1.000 autocamioane cu 3 punţi motrice etc". Totodată, adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi preşedinte al Consiliului Tehnic de Coordonare a Producţiei de Tehnică Militară a menţionat în raportul său din 16 iulie 1979 faptul că, în primul semestru al anului 1979, au fost fabricate 16.768 de proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm, tip S5M şi S5K, depăşindu-se planul cu 3.964 proiectile. În aceeaşi perioadă, din comanda de 1.000 de rachete antitanc dirijate au fost realizate doar 183 de bucăţi, iar în planul pe anul 1979 se prevedea fabricarea a 2.300 de rachete antitanc.
De asemenea, generalul Vasile Ionel a amintit că nu au fost finalizate experimentările la modelul de rachetă aer-aer dirijată în fascicul de radiolocaţie şi nici la cel de rachetă aer-aer, autodirijată în infraroşu.
În semestrul I al anului 1979, România a exportat produse militare în valoare de 246,6 milioane lei valută (143,3% faţă de prevederile planului semestrial), obţinând 44,4 milioane lei valută pe relaţia cu statele socialiste (60,3% din plan) şi 202,2 milioane lei valută pe devize liber convertibile (205,1% din plan). Principalele produse exportate au fost următoarele: 24 transportoare amfibii blindate BTR-70, cinci aruncătoare la proiectile reactive cal. 122 mm (de tip "Grad"), 100 de mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm (cu două ţevi), 330 puşti mitralieră cal. 7,62 mm (model 1964), 1.000 puşti semiautomate cu lunetă cal. 7,62 mm, 100 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm (model 1963), 1.690 aruncătoare de grenade antitanc tip AG-7, 150 aruncătoare de grenade antitanc tip SPG-9, 40 aruncătoare de flăcări LPO-50 şi 16.489 lovituri calibru 122 mm, reactiv-explozive pentru aruncătorul de proiectile reactive APR-122.
În conformitate cu planul aprobat de Nicolae Ceauşescu, uzinele de armament, muniţii şi tehnică de luptă din România trebuiau să exporte produse speciale în valoare de 428 milioane lei valută până la sfârşitul anului 1979, din care 200 milioane lei valută în devize liber convertibile. În acelaşi plan, nu se mai amintea despre indicaţiile liderului PCR din octombrie 1976 şi mai 1977, referitoare la fabricarea în România de rachete tactice şi operativ-tactice. Motivul acestei dispariţii din planurile de lucru ale uzinelor româneşti pare a fi legat de cunoaşterea insuficientă de către inginerii şi muncitorii români a modului de realizare în producţie de serie a focoaselor pentru rachetele balistice cu o rază de acţiune de maxim 500 de kilometri.
Greutăţile întâmpinate de aceştia au fost suplinite prin menţinerea în stare de funcţionare a rachetelor tactice şi operativ-tactice importate din URSS începând din anul 1961. La cele din urmă se puteau monta inclusiv focoase chimice sau nucleare, însă acestea s-au aflat tot timpul în posesia sovieticilor, în afara graniţelor României.
Material adunat, aflat, prelucrat si completat de
- nemotoujours -
NOTA "SUNTEM ROMANIA!":
Exportul de armament scazuse in anii '80 datorita presiunilor externe, dar si faptului ca lui Ceausescu ii intrase in cap sa ia premiul Nobel pentru pace.
Chiar daca banii aceia ar fi fost foarte buni, s-au bazat si pe faptul ca cererea de echipamente industriale, produse chimice, ingrasaminte, explozivi industriali, echipamente electronice si de automatizari, masini unelte, e.t.c. se ridicase enorm in tarile cu care colaboram exportand de la know-how la industrie la cheie, acelea avansand - si cu ajutorul Romaniei - foarte mult industrial - economic intr-un ritm accelerat si cererea de produse civile era enorma.
Exemplu:
ingrasamintele chimice si echipamentele industriale romanesti deja se licitau si vindeau prin bursele internationale la cote enorme fata de cele din C.A.E.R. (piata comunista europeana de est).
II. Tehnica blindatelor
1. Transportor amfibiu blindat pe roţi, TAB-72, cu diferite destinaţii
2. Autoatelier pentru executarea lucrărilor de montare-demontare şi sudură la maşinile de luptă (AMDS), pe autoşasiul SR-114
3. Autoatelier pentru executarea lucrărilor mecanice (AM-1),pe autoşasiu SR-114
4. Autoatelier pentru prelucrări mecanice speciale (APM), pe autoşasiu SR-114
5. Autoatelier pentru reparat şi încărcat baterii de acumulatoare (ARIA), pe autoşasiu SR-114
6. Autoatelier pentru reparat echipament electric şi radio la maşinile de luptă (ARER), pe autoşasiu SR-114
7. Autoatelier pentru întreţinerea tehnicii de tancuri (AITT), pe autoşasiu SR-114
III. Armament de infanterie şi artilerie
1. Puşcă semiautomată cu lunetă cal. 7,62 mm
2. Puşti cu calibru redus 5,6 mm
3. Lansator pentru cartuşe de semnalizare cu bătaie mică
4. Tun antitanc cal. 100 mm, tractat
5. Aruncător cu reacţie cal. 122 mm, cu 21 de ţevi, pe autoşasiu SR-114
6. Maşină pentru transportat muniţie la aruncătorul cu reacţie cal. 122 mm, pe autocamion SR-114
7. Tun antiaerian cal. 30 mm
8. Binoclu 7×40 tip “Întreprinderea Optică Română”
9. Busole de mână BI-69
10. Aparat pentru reglarea şi observarea tragerilor artileriei terestre AROTAT
11. Goniometru-busolă tip “Întreprinderea Optică Română”
12. Punct de comandă pentru artileria AA, pe un autoşasiu SR-114
13. Punct de comandă pentru artileria AA, pe două autoşasiuri SR-114
14. Autoatelier de reparat armament de infanterie (ARMA-1), pe un autoşasiu SR-114
15. Autoatelier de reparat armament de artilerie (ARMA-3), pe trei autoşasiuri SR-114
16. Autoatelier de reparat armament tip armată (ARMA-8)
IV. Tehnica specifică marinei militare
1. Vedete fluviale blindate
2. Vedete dragoare fluviale
3. Vedete fluviale de pază şi însoţire
4. Şalupe fluviale de pază şi însoţire
5. Şalupă maritimă de remorcaj, salvare-scafandri
6. Nave maritime de demagnetizare, autopropulsate
7. Cazarmă plutitoare
8. Tanc maritim autopropulsat de 500 tdw
9. Ponton de acostare de 34 de tone cu flotoare cilindrice
10. Ponton de acostare de 56 de tone cu flotoare cilindrice
11. Geamanduri radiohidroacustice, ancorate şi derivante
12. Grenade antisubmarine, clasice şi reactive
13. Grenade antisubmarine pentru distrugerea barajelor la fluviu
14. Mine marine mecanice de contact ancorate, cu antene
15. Mine de fluviu
16. Mine pentru protecţia barajelor
17. Autoradiofar pe autoşasiu SR-114
18. Far mobil pe autoşasiu SR-114
ARME DE RAZBOI: ROT-urile, Armatei
ARMELE ARMATEI ROMANE: RACHETE OPERATIV-TACTICE (ROT)
Desi poate parea tardiv, asemenea rachete nemaiaflandu-se in inzestrare, in acest articol ne propunem sa aruncam o privire asupra sistemelor de rachete sol-sol, ce candva erau mandria Armatei Romane. In jurul acestor sisteme au circulat si mai circula inca, zvonuri si legende. Desi erau de fabricatie sovietica, ele au reprezentat in acele vremuri un motiv de ingrijorare pentru NATO, putand fi echipate cu incarcaturi explozive, chimice, de instructie, de propaganda, chiar si nucleare, fiind construite in numar mare.
In Romania, membra a Pactului de la Varsovia din 1955 pana in 1989, primul sistem de rachete sol-sol cu bataie mare ce a intrat in dotarea armatei, a fost R-11.
R-11, era un sistem balistic sol-sol cu bataie mare (170 km), ce avea in componenta sa racheta cu combustibil lichid, 8 K11 (SCUD-A). Era de productie sovietica, fiind o imbunatatire substantiala a celebrei V-2 germane din WW II (“mamica” multor sisteme de rachete, inclusiv americane. Sa nu uitam ca atat rusii cat si aliatii au pus mana pe “creierele” germane, la sfarsitul razboiului, astfel ca multe dintre realizarile si proiectele acestora au “continuat”). Racheta 8 K11 folosea un motor pe baza de kerosen si oxidant (acid nitric), avand sistem de dirijare autonom, diametrul de 880 mm, diametrul aripilor de 1,82 mm, lungimea de 10,25 m, greutate 4660 kg, greutatea componentei de lupta 950 kg, bataie minima 60 km, bataie maxima 170 km; lansandu-se de pe instalatia 8 U218. A ramas in inzestrare pana in anul 1978.
2. Puşti cu calibru redus 5,6 mm
3. Lansator pentru cartuşe de semnalizare cu bătaie mică
4. Tun antitanc cal. 100 mm, tractat
5. Aruncător cu reacţie cal. 122 mm, cu 21 de ţevi, pe autoşasiu SR-114
6. Maşină pentru transportat muniţie la aruncătorul cu reacţie cal. 122 mm, pe autocamion SR-114
7. Tun antiaerian cal. 30 mm
8. Binoclu 7×40 tip “Întreprinderea Optică Română”
9. Busole de mână BI-69
10. Aparat pentru reglarea şi observarea tragerilor artileriei terestre AROTAT
11. Goniometru-busolă tip “Întreprinderea Optică Română”
12. Punct de comandă pentru artileria AA, pe un autoşasiu SR-114
13. Punct de comandă pentru artileria AA, pe două autoşasiuri SR-114
14. Autoatelier de reparat armament de infanterie (ARMA-1), pe un autoşasiu SR-114
15. Autoatelier de reparat armament de artilerie (ARMA-3), pe trei autoşasiuri SR-114
16. Autoatelier de reparat armament tip armată (ARMA-8)
IV. Tehnica specifică marinei militare
1. Vedete fluviale blindate
2. Vedete dragoare fluviale
3. Vedete fluviale de pază şi însoţire
4. Şalupe fluviale de pază şi însoţire
5. Şalupă maritimă de remorcaj, salvare-scafandri
6. Nave maritime de demagnetizare, autopropulsate
7. Cazarmă plutitoare
8. Tanc maritim autopropulsat de 500 tdw
9. Ponton de acostare de 34 de tone cu flotoare cilindrice
10. Ponton de acostare de 56 de tone cu flotoare cilindrice
11. Geamanduri radiohidroacustice, ancorate şi derivante
12. Grenade antisubmarine, clasice şi reactive
13. Grenade antisubmarine pentru distrugerea barajelor la fluviu
14. Mine marine mecanice de contact ancorate, cu antene
15. Mine de fluviu
16. Mine pentru protecţia barajelor
17. Autoradiofar pe autoşasiu SR-114
18. Far mobil pe autoşasiu SR-114
ARME DE RAZBOI: ROT-urile, Armatei
ARMELE ARMATEI ROMANE: RACHETE OPERATIV-TACTICE (ROT)
Desi poate parea tardiv, asemenea rachete nemaiaflandu-se in inzestrare, in acest articol ne propunem sa aruncam o privire asupra sistemelor de rachete sol-sol, ce candva erau mandria Armatei Romane. In jurul acestor sisteme au circulat si mai circula inca, zvonuri si legende. Desi erau de fabricatie sovietica, ele au reprezentat in acele vremuri un motiv de ingrijorare pentru NATO, putand fi echipate cu incarcaturi explozive, chimice, de instructie, de propaganda, chiar si nucleare, fiind construite in numar mare.
In Romania, membra a Pactului de la Varsovia din 1955 pana in 1989, primul sistem de rachete sol-sol cu bataie mare ce a intrat in dotarea armatei, a fost R-11.
R-11, era un sistem balistic sol-sol cu bataie mare (170 km), ce avea in componenta sa racheta cu combustibil lichid, 8 K11 (SCUD-A). Era de productie sovietica, fiind o imbunatatire substantiala a celebrei V-2 germane din WW II (“mamica” multor sisteme de rachete, inclusiv americane. Sa nu uitam ca atat rusii cat si aliatii au pus mana pe “creierele” germane, la sfarsitul razboiului, astfel ca multe dintre realizarile si proiectele acestora au “continuat”). Racheta 8 K11 folosea un motor pe baza de kerosen si oxidant (acid nitric), avand sistem de dirijare autonom, diametrul de 880 mm, diametrul aripilor de 1,82 mm, lungimea de 10,25 m, greutate 4660 kg, greutatea componentei de lupta 950 kg, bataie minima 60 km, bataie maxima 170 km; lansandu-se de pe instalatia 8 U218. A ramas in inzestrare pana in anul 1978.
R11 si racheta 8K 11, pregatire de tragere
Pregatirea lansarii unei rachete dura foarte mult, dupa standardele actuale, aproximativ 90 de minute; lansarea facandu-se vertical. Dupa ce racheta era lansata, intra automat in functiune sistemul de dirijare de tip inertial (era format dintr-un calculator electromecanic pe baza de relee electrice si patru giroscoape ce masurau viteza rachetei, abaterea in directie, abaterea laterala si unghiul de inclinare in zbor).
In compunerea sistemului mai intrau: masini pentru verificarea aparaturii de dirijare, masini de alimentare cu combustibil si oxidant, masini de transport rachete, macarale, compresoare pentru alimentarea cu aer, autospeciale pentru transportul componentei de lupta, autospeciale de stins incendii. O adevarata menajerie am putea spune! Insa, pentru acele vremuri era un sistem avansat si foarte performant. Cu atat mai mult cu cat rachetele 8 K11, puteau fi dotate cu o gama variata de incarcaturi: explozive, chimice, de manevra si…nucleare (nu mai mari de 50 kilotone).Romanianu a avut insa in dotare incarcaturi nucleare (sovieticii nu livrau aceste incarcaturi aliatilor, decat in cazul unui razboi cu NATO, conform intelegerilor in vigoare), desi la Academia Militara se studia si acest tip de incarcatura.
Interesant este faptul ca sovieticii amplasasera instalatia de lansare 8 U218 pe sasiul tancului IS-3 (aflat inca in numar mare, dar depasit tehnic). Armata Romana a avut in dotare 13 instalatii R-11: 6 la Brigada 32 Artilerie –Tecuci (1961); 6 la Brigada 37 Artilerie –Ineu (1962); una la Centrul de Instructie Rachete de laPloiesti.
Un alt sistem ROT ce s-a aflat in dotarea Armatei Romane, dar inferior ca raza de actiune, a fost 2 K-6 LUNA (FROG). Acesta a intrat in inzestrare in anul 1962 -3 divizioane: 113 si 151 la Ploiesti, 180 la Craiova; fiecare cu cate doua baterii a cate o instalatie de lansare. Acest sistem ROT nu avea sistem de ghidare, iar instalatiile de lansare erau de tip 2 P-16 FROG 3, si dispuneau de rachete de tip 3 R-9 (LUNA-1) si 3 R-10 (LUNA-2). Aceste rachete puteau fi dotate cu ogive nucleare, insaRomania nu a avut decat componente de lupta explozive si de instructie (inerte), din aceleasi motive mentionate anterior. Racheta tactica 3 R-9 avea diametrul de 0,4 m, diametrul aripilor de 0,61 m, lungimea 10,49 m, greutate 2249 kg, combustibil solid, componenta de lupta de 450 kg, bataie minima de 15 km, bataie maxima de 55 km. Au ramas in dotare pana pe la sfarsitul anilor *80, fiind vazute la parada din 23 august 1984.
2K 6 LUNA FROG
Un alt sistem, de data aceasta mai complex, a fost 9 K-52 LUNA M (FROG-7), ce a intrat in inzestrare in anul 1982, fiind ultimul retras la “pensie” din seria ROT de la noi, in anul 1998. Acest sistem de ROT era montat pe o instalatie de lansare pe roti (sistemele anterioare fiind pe senile), 8×8, ZIL-135. Sistemul de lansare de tip 9 P113 avea lungimea de 10690 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu racheta de 3550 mm, raza de actiune de 650 km, greutate totala (racheta+echipaj) de 19 tone, timp de incarcare a rachetei pe ghidaj folosind macaraua din dotare de 7-10 minute, putand transporta si lansa o singura racheta de tip 9 M21.
9P113 LUNA M
Racheta de tip 9M21 era destinata in principal lovirii mijloacelor de atac nuclear si concentrarilor de trupe, si avea o viteza de zbor de 1100 m/s, greutate la start de 2450 kg, componenta de lupta nucleara 9N18B (nu au fost in dotare, dar rachetele aveau si aceasta capacitate), bataia minima era intre 15-25 km (in functie de configuratie), bataia maxima era de 70 km, iar precizia la obiectiv –in bataie 470 m/in directie 620 m.
Datorita faptului ca sistemul putea transporta doar o singura racheta, el a avut in compunerea sa si o masina de transport rachete la fiecare baterie- 9 T29, avand capacitatea de a purta 3 rachete. Aceasta masina avea lungimea de 9970 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu rachete de 3230 mm, echipaj de 3 servanti, greutate cu 3 rachete de 20000 kg, viteza maxima pe sosea cu incarcatura maxima de 3 rachete era de 65 km/h.
9P 113 cu racheta 9K 52 pe lansator
In compunerea Armatei Romane au fost 6 divizioane de FROG-7, amplasate la: Basarabi,Braila,Ploiesti,Craiova, Lugoj siOradea.
Cel mai complex sistem ROT ce l-a avut Armata Romana in inzestrare a fost 9 K-72 (SCUD-B), intrat in dotare in anul 1978 (13 instalatii de lansare). Ele au fost in dotarea Brigazilor 32 si 37 Artilerie (ROT) de la Tecuci si Ineu, pana in anul 1995. Acest sistem a fost de departe cel mai puternic si complex, el fiind scos din dotare prematur la insistenta SUA si a Israelului (dupa unele surse). Se pare ca au fost vandute (sistemele de lansare+rachetele, fara vehiculele tehnice si de intretinere aferente) via SUA, Israelului. De ce oare, ne intrebam? Mister!
Instalatia de lansare 9P 117 Tel, cu racheta 8K14 in pozitie de lansare
Cel mai complex sistem ROT ce l-a avut Armata Romana in inzestrare a fost 9 K-72 (SCUD-B), intrat in dotare in anul 1978 (13 instalatii de lansare). Ele au fost in dotarea Brigazilor 32 si 37 Artilerie (ROT) de la Tecuci si Ineu, pana in anul 1995. Acest sistem a fost de departe cel mai puternic si complex, el fiind scos din dotare prematur la insistenta SUA si a Israelului (dupa unele surse). Se pare ca au fost vandute (sistemele de lansare+rachetele, fara vehiculele tehnice si de intretinere aferente) via SUA, Israelului. De ce oare, ne intrebam? Mister!
Instalatia de lansare 9P 117 Tel, cu racheta 8K14 in pozitie de lansare
SCUD B 8K14
Instalatia de lansare 9 P117 M1, era echipata cu racheta 8 K14 (o singura bucata); racheta fiind din duraluminiu era compusa din: componenta de lupta (inclusiv nucleara –nu a fost in inzestrare, armata noastra avand doar componente de lupta explozive si de exercitiu), compartimentul sistemului de dirijare, compartimentul rezervoarelor, compartimentul motor, stabilizatoarele si carmele. Racheta avea lungimea de 11250 mm, diametrul de 880 mm, anvergura aripilor 1800 mm, greutate fara carburant de 2076 kg, viteza pe portiunea coboratoare a traiectoriei de 5400 km/h, greutatea totala a rachetei era de 6350 kg, putea avea componenta nucleara de 100 kilotone, greutatea componentei de lupta era de 985 kg, durata de functionare a motorului racheta era intre 41-61 secunde, bataia minima era de 60 km, bataia maxima de 300 km. Racheta putea urca in sageata maxima pana la 89 km, dar nu era precisa, avand o abatere circulara (extrem de mare dupa standardele actuale) cuprinsa intre 500-900 m!
In legatura cu SCUD-B, exista unele zvonuri, neconfirmate inca, cum ca specialistii romani ar fi reusit sa imbunatateasca sistemul de ghidare al rachetei, facand-o mai precisa, crescandu-i totodata si raza de actiune undeva intre 400-500 km. Tot la nivel de zvon este si asa-zisa dorinta a lui Ceausescu de a monta in viitor pe aceste rachete a loviturilor chimice de productie autohtona (incendiare in special), inclusiv bacteriologice (Bruceloza si Antrax, insa nu se stie daca Romania dispunea de acesti germeni, cu atat mai mult sa-i si produca!).
Posibil ca Romania sa fi renuntat la ROT sub presiunea SUA de a respecta tratatul INF (Intermediate Range Nuclear Forces Treaty) semnat cu URSS in 1987. Posibil, dar dupa unele surse neoficiale, rachetele SCUD-B modernizate autohton ar fi ajuns in Israel, prin intermediul SUA, existand teama ca acestea ar fi putut fi exportate in terte tari arabe. Daca asa a fost, nu putem sti. Daca ele au fost intr-adevar modernizate, iarasi nu putem sti. C-asai la noi!
Indiferent insa care-i adevarul, la ora actuala Armata Romana nu mai are rachete operativ-tactice. Exista (daca mai exista) un proiect de racheta de 273 mm, ce teoretic ar trebui sa atinga 150 km, insa nimic nu-i sigur! Daca armata noastra v-a mai avea in dotare ROT, in viitor, nu se stie deocamdata. Dupa parerea mea este pacat ca s-a renuntat la niste capacitati militare care fara nicio indoiala, puteau fi modernizate.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.
Sursa poze: WikipediaArhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Cancelarie, dos. nr. 53/1972
preluat de pe "garnizoanasibiu.org"
NOTA NOASTRA (Suntem Romania!):
Principalele bunuri exportate de Romania erau pistolul mitraliera AK-47, lansatoare de rachete, TAB-72 si munitie. Principalele tari importatoare erau URSS, Vietnam, Coreea de Nord, Irak si Libia.
In 1983, Romania a incheiat un parteneriat militar prin care se angaja sa furnizeze Libiei arme usoare, vehicule blindate, explozibili si munitie.
Cel mai mare importator, din Orientul Mijlociu, era Irak. Pe langa vanzarea de arme catre aceasta tara, Romania se ocupa si de repararea tancurilor avariate in timpul razboiului Iran-Irak.
In 1984, Romania a fost de acord sa vanda Egiptului 200 tancuri M77, sa asigure intretinerea acestora, instruirea personalului si sa ajute Egiptul in vederea obtinerii licentei.
Romania a vandut in Algeria, Etiopia si Angola piese de schimb pentru Alouette III si Puma si a incercat sa vanda variantele romanesti ale elicopterelor in America Latina dar acest demers a esuat.
Exportul de armament si echipament militar a insemnat pentru Romania o sursa importanta de venituri pana spre sfarsitul deceniului noua. In 1986 exportul de armament si echipament militar scazuse pana la 270 milioane USD iar pana in 1989 deja nu mai era un sector profitabil si devenise o povara pentru sectorul civil din Romania.
Chiar daca spre sfarsitul deceniului noua industria de armament a Romaniei a cunoscut un declin pronuntat, aceasta a avansat foarte mult fata de anul 1968 si in 1985 Nicolae Ceausescu declara ca peste 2/3 din necesarul intern de armament si echipament militar era produs in tara.
Si un extras interesant din documentele vremii:
Deoarece sovieticii au înştiinţat toate ţările care deţineau sisteme DVINA că "în anul 1978 va înceta producţia de rachete V-750 VMV", Emil Bobu şi Ion Coman i-au propus lui Nicolae Ceauşescu să cumpere din URSS încă 140 de rachete V-750 VMV, în valoare totală de 9,13 milioane ruble - "din care 7,63 milioane ruble pentru rachete şi 1,5 milioane ruble pentru combustibili şi piese de schimb".
Cei doi membri ai nomenclaturii au susţinut în faţa liderului PCR faptul că rachetele respective aveau un termen de garanţie de 15 ani şi că "starea tehnică a instalaţiilor din existentul armatei noastre permite menţinerea lor în exploatare până în anul 1985 (...). Având în vedere cele de mai sus, propun a se aproba importarea suplimentară a 140 de rachete V-750 VMV în anul 1977 şi a pieselor de schimb şi combustibililor în anul 1978".
Rezoluţia lui Nicolae Ceauşescu pe nota întocmită de Emil Bobu a fost simplă şi concisă: "Da". Apoi, liderul PCR a semnat scurt, folosind doar iniţialele sale.
Zece zile mai târziu, Nicolae Ceauşescu a vizitat o expoziţie de tehnică militară, prilej cu care a ordonat următoarele:
"1. Ministerul Industriei Metalurgice va lua măsuri pentru asimilarea în fabricaţia internă, începând cu anul 1977, a sortimentelor de tablă şi profile din duraluminiu necesare producţiei de rachete.
Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale vor lua măsuri pentru cercetarea-proiectarea şi asimilarea, în paralel, a rachetelor aer-aer şi sol-aer, dirijate în infraroşu.
2. Se va elabora un program pentru însuşirea în fabricaţie, în paralel cu rachetele tactice, şi a rachetelor cu bătaie de până la 500 km; pentru asigurarea încercărilor prin trageri a rachetelor tactice se va propune un poligon cu folosinţă periodică, care să permită atât utilizarea normală a terenului, cât şi măsurile de securitate necesare în perioadele de utilizare".
În aceeaşi perioadă, în uzinele de armament din România se lucra pentru onorarea unui contract de export în Republica Arabă Egipt. Documentul fusese deja semnat în luna martie 1976 şi prevedea livrarea, în perioada 1976-1980, de "componente pentru pistolul mitralieră calibru 7,62 mm tip AKM, în valoare de 4.031.510 de dolari SUA liber convertibili. Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din contract este de 14,17 lei/quot;. Concomitent, România exporta în Egipt, pe baza altor contracte, semnate împreună cu autorităţile de la Cairo, componente ale puştilor mitralieră cal. 7,62 mm tip RPK şi ale puştilor semiautomate cu lunetă, calibru 7,62 mm.
La sfârşitul lunii mai 1977, Nicolae Ceauşescu a vizitat o altă expoziţie de tehnică militară, în cursul căreia a ordonat ca "Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale să ia măsuri pentru scurtarea ciclurilor de cercetare, proiectare şi asimilare a tipurilor de rachete prevăzute în programul unitar şi a celor indicate de conducere cu ocazia vizionării expoziţiei din octombrie 1976".
Doi ani mai târziu, generalul-colonel Vasile Ionel i-a raportat lui Nicolae Ceauşescu faptul că "este incertă realizarea în totalitate, în acest an (1979 - n.n.), a celor 15 avioane de luptă IAR-93, 600 transportoare blindate, 2.300 rachete antitanc dirijate prin fir (tip 9 M 14-M «Maliutka» - n.n.), 1.000 autocamioane cu 3 punţi motrice etc". Totodată, adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi preşedinte al Consiliului Tehnic de Coordonare a Producţiei de Tehnică Militară a menţionat în raportul său din 16 iulie 1979 faptul că, în primul semestru al anului 1979, au fost fabricate 16.768 de proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm, tip S5M şi S5K, depăşindu-se planul cu 3.964 proiectile. În aceeaşi perioadă, din comanda de 1.000 de rachete antitanc dirijate au fost realizate doar 183 de bucăţi, iar în planul pe anul 1979 se prevedea fabricarea a 2.300 de rachete antitanc.
De asemenea, generalul Vasile Ionel a amintit că nu au fost finalizate experimentările la modelul de rachetă aer-aer dirijată în fascicul de radiolocaţie şi nici la cel de rachetă aer-aer, autodirijată în infraroşu.
În semestrul I al anului 1979, România a exportat produse militare în valoare de 246,6 milioane lei valută (143,3% faţă de prevederile planului semestrial), obţinând 44,4 milioane lei valută pe relaţia cu statele socialiste (60,3% din plan) şi 202,2 milioane lei valută pe devize liber convertibile (205,1% din plan). Principalele produse exportate au fost următoarele: 24 transportoare amfibii blindate BTR-70, cinci aruncătoare la proiectile reactive cal. 122 mm (de tip "Grad"), 100 de mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm (cu două ţevi), 330 puşti mitralieră cal. 7,62 mm (model 1964), 1.000 puşti semiautomate cu lunetă cal. 7,62 mm, 100 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm (model 1963), 1.690 aruncătoare de grenade antitanc tip AG-7, 150 aruncătoare de grenade antitanc tip SPG-9, 40 aruncătoare de flăcări LPO-50 şi 16.489 lovituri calibru 122 mm, reactiv-explozive pentru aruncătorul de proiectile reactive APR-122.
În conformitate cu planul aprobat de Nicolae Ceauşescu, uzinele de armament, muniţii şi tehnică de luptă din România trebuiau să exporte produse speciale în valoare de 428 milioane lei valută până la sfârşitul anului 1979, din care 200 milioane lei valută în devize liber convertibile. În acelaşi plan, nu se mai amintea despre indicaţiile liderului PCR din octombrie 1976 şi mai 1977, referitoare la fabricarea în România de rachete tactice şi operativ-tactice. Motivul acestei dispariţii din planurile de lucru ale uzinelor româneşti pare a fi legat de cunoaşterea insuficientă de către inginerii şi muncitorii români a modului de realizare în producţie de serie a focoaselor pentru rachetele balistice cu o rază de acţiune de maxim 500 de kilometri.
Greutăţile întâmpinate de aceştia au fost suplinite prin menţinerea în stare de funcţionare a rachetelor tactice şi operativ-tactice importate din URSS începând din anul 1961. La cele din urmă se puteau monta inclusiv focoase chimice sau nucleare, însă acestea s-au aflat tot timpul în posesia sovieticilor, în afara graniţelor României.
Material adunat, aflat, prelucrat si completat de
- nemotoujours -
NOTA "SUNTEM ROMANIA!":
Exportul de armament scazuse in anii '80 datorita presiunilor externe, dar si faptului ca lui Ceausescu ii intrase in cap sa ia premiul Nobel pentru pace.
Chiar daca banii aceia ar fi fost foarte buni, s-au bazat si pe faptul ca cererea de echipamente industriale, produse chimice, ingrasaminte, explozivi industriali, echipamente electronice si de automatizari, masini unelte, e.t.c. se ridicase enorm in tarile cu care colaboram exportand de la know-how la industrie la cheie, acelea avansand - si cu ajutorul Romaniei - foarte mult industrial - economic intr-un ritm accelerat si cererea de produse civile era enorma.
Exemplu:
ingrasamintele chimice si echipamentele industriale romanesti deja se licitau si vindeau prin bursele internationale la cote enorme fata de cele din C.A.E.R. (piata comunista europeana de est).
sursa:http://suntemromania.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu