Reclama1

miercuri, 18 iunie 2014

Un tun colosal de 2,4 miliarde euro, dat României.


Un tun colosal de 2,4 miliarde euro, dat României.


Avem aceleaşi termocentrale construite până în 1989, dar acum le alimentăm cu cărbune importat la un preţ cu 80-95% mai mare decât preţul intern reglementat de Guvern. Minele româneşti de cărbune se închid rând pe rând, timp în care importurile de cărbune cresc de la o zi la alta. Preţul mic stabilit de guvern pentru producţia internă de cărbune pune pe butuci regiile miniere făcându-le nerentabile. Importatorii de cărbuni, o duc însă bine mersi deoarece preţul lor de vânzare e liber. Oare ce-i asta? Nu-i oare un sabotaj “pe faţă” făcut de Guvern împotriva industriei naţionale? Nu-i oare un act de trădare la cel mai înalt nivel? Dacă minelor româneşti li s-ar ridica limitarea de preţ, statul Român ar face rost de cel puţin 7-8 miliarde de euro anual. Realizaţi ce catastrofă ar fi? Realizaţi că ne-am trezi în situaţia de a nu mai avea nevoie de ajutorul împrumuturilor externe? Mai mult decât atât, mineritul român ar deveni rentabil şi zeci de mii de locuri s-ar crea instantaneu…asta ne trebuie nouă? De asta avem noi nevoie acum?


Concret, în anul 2004 România a extras 28,7 milioane de tone tep de cărbune, acum după 10 ani, în 2014, extracţia nu va depăşi 4,9 milioane de tone, ţinând cont că extracţia raportată pe primul trimestru al anului în curs a fost de numai 1,129 milioane tone potrivit Institutului Naţional de Statistică. Importurile la preţ dublu realizate în primele 3 luni ale anului 2014 au fost întradevăr de numai 96.900 tone, aşa cel puţin putem afla, adică aproximativ 9%, dar acest lucru este irelevant deoarece ideea e că şi noi am putea face expot! Chiar şi aşa, cele 96.900 de tone umflate la preţ cu aproximativ 80 de euro/tonă au scos în plus din buzunarul statului şi indirect din al nostru suma frumuşică de 7.752.000 euro. Bună afacere, frumos profit! Nu?


Şi stai că suntem doar la început de an. Vreau să amintesc aici, şi chiar merită amintit faptul că în anul 2012, mai precis la finele lui, Termocentrala Mintia a făcut doar ea singură un impot de 455.000 de tone cărbune cu toate că nu era oportun. Şi atunci,… un SRL s-a pricopsit cu un profit de aproape 40 de milioane de euro, dar de…era sfârşit de an electoral…Poate că la prima vedere eşti tentat să spui că nu-i mare scofală, însă nu acel lucru l-ar spune şi minerii de la Petrila ce au fost lăsaţi atunci în concediu fără plată pe motiv că Termocentrala în cauză nu mai are nevoie de cărbune! Dar nu asta e ideea principală. Ideea principală constă în posibilitatea României de a extrage 20 de milioane de tone de cărbune TEP (tone echivalent petrol) şi nu doar de 5. Diferenţa e mare şi această diferenţă se poate exporta…a!… nu avem cui sau nu mai avem flotă? Păi putem atunci spre exemplu putem să producem mult mai multă energie electrică pe care să o exportăm. Nemţii oare de ce şi-au redeschis toate minele de cărbune? Ruşii de ce îşi modernizează minele? Dar buba-i alta şi pare a fi una colosală!!! Enorm de colosală!!!


Statele din Europa închid termocentralele pe gaze din cauza cărbunilor ieftini care au invadat piaţa şi noi importăm la preţ dublu? Mai grav, mult mai grav, în 2011, înaintea sosirii neaşteptate a Guvernului Pontabăsist, România a extras 19,8 milioane tone cărbune TEP (tone echivalent petrol), aproximativ 5 milioane de tone TEP trimestrial, cantitate ce a fost folosită în proporţie de 99% în cele 11 mari termocentrale ale ţării:

CET Arad
CET Govora
CET Iernut
Complexul Energetic Craiova
Complexul Energetic Rovinari
Complexul Energetic Turceni
Electrocentrale Deva
Electrocentrale Galați
Electrocentrale Oradea
Termica Suceava
Termocentrala de la Brazi

De ce? Foarte simplu, pentru producerea energiei electrice. Cantitatea extrasă în 2011 pur şi simplu a acoperit peste 88% din necesarul intern al industriei termoelectrice! Astăzi însă,…aflăm cu stupoare că extracţia cărbunelui a scăzut brusc la 5 tone TEP/an de la 20 de tone extrase în 2011! Aici apar 3 variante…toate la fel de incredibile!!!

Varianta 1


Importurile la preţ dublu au suplimentat necesarul. Asta înseamnă că în timpul guvernării Ponta-bă s-a pus pe butuci mineritul românesc definitiv şi, Legea Minelor respinsă momentan în Parlament datorită anului electoral a fost pregătită subtil şi parşiv, nu neaparat numai pentru Roşia Montană aşa cum ne-a fost dat să înţelegem, ci mai degrabă pentru întreg ansamblul minier al ţării noastre. Roşia Montană a jucat se pare doar un rol de atragere a atenţiei de la Marea Şmecherie Ponta-Băsistă. Roşia Montana se pare că a fost doar un subiect fierbinte ce l-am ţinut în braţe involuntar şi meschin plasat , pentru a nu simţii că suntem fripţi la buzunare din altă poziţie. Constat acum într-o situaţie “Perplex” că raportările pe anul 2013, respectiv 2012 cu privire la cantităţiile extrase de cărbune versus importate la preţ dublu nu pot fi găsite nicăieri pe internet. Dar absolut nicăieri! Situaţia jenantă în care mă aflu, binenţeles că mă obligă să fac presupuneri şi din reflex şi câteva calcule extrem de simple:


15 milioane de tone cărbune TEP/an neextrase implică necesitatea unei cantităţi de 30 de milioane de tone de cărbune TEP, importat la preţ dublu în perioada 2012-2013! Cum de ce? Pentru necesarul industriei termo-electrice, pentru producerea energiei electrice ce se consumă în România! Asta da afacere! Poantă bună, Poantă rea, astea-s calculele. 30 de milioane de tone cărbune TEP importat, deînmulţit cu 80 de euro/tonă adaos în plus faţă de preţul intern ce putea fi obţinut prin neînchiderea minelor autohtone egal = 2,4 miliarde de euro profit obţinut de X. Măi să fie! Asta-i bănet nu glumă! Să nu fi atent la cum să-l împaţi echitabil tuturor actorilor “implicaţi” chiar că faci gâlcevă. Asta da afacere Pontabăsistă. Mai ne mirăm de ce avem iar nevoie de FMI. Auzi frate ce ţeapă ne-au dat, incredibil! Incredibil!!!


Noi priveam ca proştii la greva “minerilor” de la Roşia Montană vizitaţi şi felicitaţi de Ponta-n subteran şi ţara spumega de greve la minele de cărbune din Petrila şi din toată Valea Jiului. Din toată ţara…pentru că erau lăsaţi pe capete acasă în concediu fară plată…de aia! Şi Băse a tăcut, şi televiyiunile au tăcut, şi Miron Cosma a tăcut, şi Vadim, DD, Crin, Udrea, MRU, Borbely, Geoană…toţi au tăcut! Şi-amu mai au grai? Doamne…Doamne dă-ne milă! Dă-ne milă şi înţelepciune să ştim ce-avem de făcut, că-i prea mare batjocura şi urgia. Şi plâng oasele strămoşilor în odihna pământului şi lăcrimează mamele că le pleacă copiii-n pribegie.

Varianta 2

Necesarul energetic, al României, asigurat de industria termoelectrică a scăzut cu 75% în ultimii 2 ani e, este, şi realmente e, în contradicţie cu lăudabila creştere economică, prezentată cu fiecare ocazie de Ponta-băselu. Trec peste ridicol şi peste absurd… şi caut altă explicaţie plauzibilă.

Aşadar…


Energiile neconvenţionale, energiile verzi, generate de parcurile eoliene şi fotovoltaice au completat, presupun, necesarul energetic al ţării. Plauzibil…Dar aşa de repede? Şi dacă ar fi aşa…de ce atâta circ cu Roşia Montană şi legea minelor ce pregăteşte preluarea mineritului de către firme particulare străine? Ceva “nu bate”, dă cu virgulă… Dar hai să o luăm de bună, şi să admitem că-i aşa!


Presupunând că au înlocuit necesarul energetic asigurat de cărbune, cu eolienele lui Vicol şi fotovoltaicele lui Coco-Jambo, ce au realizat de fapt? Au mazilit mineritul românesc şi odată cu el toate termocentralele? Nemţii atunci de ce şi-au redeschis toate minele şi concomitent şi-au reprofilat industria termoelectrică de pe gaz pe cărbune? Îndoielnic scenariu…să-i trimiţi acasă pe mineri alături de angajaţii de la Termoelectrica aşa ţac-pac e greu de crezut. Cred că alta-i socoteala…

Varianta 3


O combinaţie “potrivit comasată” între cele 2 variante anterioare are o oarecare logică fundamentată. Închiderea temporară a minelor, până la preluarea lor, făcută în paralel cu ghişeftul importurilor umflate, asistate şi completate de substituţia accelerată a necesarului electro-energetic de către eolienele baronilor politici şi de către parcurile fotovoltaice ale companiilor străine are logică şi e credibilă. E foarte probabil dacă nu chiar evident că asta-i Poanta. Până una alta, înlocuim treptat şi adaptabil energia electrică de la Termoelectrica cu energie-electrică verde fotovoltaică şi eoliană, asigurăm în acelaşi timp cărbune din import la preţ de preţ să ne iasă şi “nouă” ceva, le dăm o pauză temporară minerilor şi mineritului românesc să-l putem înstrăina prin metoda consacrată a privatizării, pregătind între timp transformarea Termoelectrica, treptat,… în Marefurnizor de energie termică pentru locuinţe. Normal că vom folosi pe timp de iarnă Termoelectrica şi pentru a produce energie electrică, dar…vom avea de grijă ca cei ce au locuinţe casnice termoficate să plătească cu vârf şi-ndesat.


Vara, energia verde produsă de parcurile fotovoltaice şi eoliene, a prietenilor noştri, e afacere bună, chiar foarte bună, costurile de producţie sunt aproape moca! Iarna nu, dar iarna ne scoatem noi pârleala cu cei ce nu vor să-ngheţe de frig în apartamente, lasă numai să treacă şi alegerile prezidenţiale! Că tot noi suntem…

Sinistru!


În încheiere nu pot să omit o dovadă de complicitate a mass-mediei naţionale, inclusiv a celei prezente în mediu on-line, care trâmbiţează de ceva zile bune despre marele jaf al companiilor de electricitate care ne-au umflat facturile de curent electric cu 3-4%. Praf în ochi!


În loc să caute adevărul îl ascund. În loc să reclame justificările puerile şi nefondate ştiinţific potrivit cărora Guvernele Ponta-Băsiste succesive din ultimi ani, admiţeau importurile de cărbune, la preţ pompat, ca urmare a unor parametri calorici dubli, au tăcut mâlc! Păi caloric vorbind, cărbunele, huila ca exemplu concret, are în întreaga lume între 3,83 Gcal şi 6,92 Gcal per tonă! Poate să fie din China, din Australia, din Romania, din America sau Germania…poate să fie de absolut oriunde de pe TERRA! Ăsta-i intervalul caloric certificat ştiinşific!


Ei însă au făcut pe proştii când oficialii le comunicau că din import, cărbunii aduşi au duble calorii, precum preţul de achiziţie, şi asta în condiţiile în care huila noastră Românească, are între 4900-5100 Gcal. De unde făceau importul oare? De pe altă planetă? Halal televiziuni, halal presă. Şi tocmai de aceea apelez la toţi cei de bună credinţă care au reuşit să citească până aici să ducă mai departe cu tărie şi credinţă acest mesaj! Împânziţi internetul, facebook-ul, viaţa socială, privată sau neprivată…împânţi România cu ADEVĂR.


eu, sunt om simplu, cu vicii şi defecte, cu împliniri şi neîmpliniri, cu bucurii şi amăgiri…sunt om atâta tot. Dacă i-aş fi putut trânti singur de ţărână pe ăştia care ne batjocoresc de 25 de ani neamu Românesc aş fi făcut-o singur demult , n-aş fi urlat dup-ajutor. Dar n-am putut, că o făceam. Sunt Singur, sunt ca lupul singur în pădure. Urlu să-mi găsesc fraţii şi haita. Am 42 de ani de când îmi caut iarăşi haita chiar dac-am 4 pui de lup şi o lupoaică ce mă aşteaptă la bârlog acasă. Nu pot să “văd” cum un popor de Lupi e jumulit din nou de câteva de hiene şi de o şleată de şacali. Nu pot…şi nu accept. Dac-am greşit cândva, şi am greşit, vă rog să mă iertaţi! Dac-am fost rău, nebun, sau nemilos vă implor să comparaţi!

Nu doar ceea ce am expus, în locul de mai sus, ne stoarce de tărie, de neam şi de copii. Sunt alte multe lucruri, la fel de dureroase, ce de pe-o zi pe alta ne “face” şi ne stoarce! Sunt multe alte fapte la fel de importante, şi poate chiar mai grave, ce trebuie-nţelese . Sunt multe alte vorbe ce trebuiesc rostite şi multe alte doruri ce încă-s răstignite! Dar ăsta-i începutul de-o fi să fie-aşa… sau ăstă-i iarăşi Dusul de n-o vrea Nimenea. În fosta Valahi-a e totul de vânzare, până şi pruncul mic din burta mamei sale!

S-au închinat şi zeii pe acest “pământ de aur”, şi ţara tace că-i iarăşi, şi din nou condusă de-un balaur? Dădeam la otomani 1000 de copii, spahii, şi-acum dăm zeci de mii? Şi Papa de la Roma!… a sărutat pământul nostru Sfânt, şi noi lăsăm pe Alţii să ne alunge gândurile-n vânt? Io, radu roncea, nu acecept aşa ceva, n-am acceptat şi nu voi accepta!


email (radu_roncea@yahoo.com)
radu roncea
Bucureşti.15 iun 2014
CONTINUAREA AICI!!!
http://inforor.com/in-2015-romania-va-fi-lasata-fara-energie/
http://inforor.com/in-2015-romania-va-fi-lasata-fara-energie/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu