EUROGENDFOR – jandarmii UE pregatiti sa macelareasca protestatarii la viitoarele revolte sociale din Europa
Cei care conduc lumea din umbră prevăd revoltele sociale ce vor avea loc în Europa în următorii ani, aşa că au pus la cale un Gestapo modern, o armată de jandarmi ai Europei, care să intervină pentru ” misiuni de securitate și ordine publică; îndeplinirea unor misiuni de supraveghere publică, gestionarea traficului, controlul frontierelor și activități de intelligence; protejarea persoanelor și a bunurilor și menținerea ordinii în caz de manifestații publice”, deci inclusiv măcelărirea oamenilor care luptă pentru o viaţă normală în stradă (pentru că altă soluţie nu se întrevede pentru a scăpa de mafia clasei politice naţională şi internaţională). Eurogendfor, numele acestei grupări de jandarmi UE se pare că va fi funcţională 100% din 2016. Detalii în continuare:
Mă întreb deseori ce înseamnă pentru poporul român că “i-a ajuns cuţitul la os”… Care este momentul în viitorul României, în care poporului român “i-a ajuns cuţitul la os”, în care a căzut ultima picătură care a umplut paharul, în care românii s-au săturat până peste cap de mafia şi corupţia politicienilor, CARE ESTE MOMENTUL ÎN CARE ROMÂNIA VA IEŞI ÎN STRADĂ, DE SĂRĂCIE, DE NEMULŢUMIRE, PENTRU DREPTATE ŞI NORMALITATE? Şi nu găsesc un răspuns… Pentru că românii sunt deja PRACTIC săraci lipiţi pământului… Ce mai aşteaptă? Sigur că o mare contribuţie la ne-ieşitul în stradă o au şi spălarea creierului, complexitate lumii, lipsa identificării vinovaţilor etc, însă…CÂT MAI POATE TOTUŞI RĂBDA ROMÂNUL? Ce trebuie să se întâmple lui, familiei lui şi copiilor lui, ca românul să iasă în stradă? Se pare că batjocura de a te hrăni cu pâine şi cartof zi de zi este suportabilă pentru românul umil (şi deci prost – că suportă). Cred că abia când românul nu-şi va mai permite nici măcar acea bucată de pâine pe care o mănâncă zilnic, când nu va mai avea niciun leu în buzunar sau la saltea, nu va mai avea nicio aşteptare să mai apară vreun ban de undeva, nu va mai avea de unde să se împrumute ca să mai trăiască o zi, cred că abia atunci se va sinucide… sau va ieşi în stradă pentru o ţară normală. Problema însă este că…în viitor…dacă ieşi în stradă, vin jandarmii UE să te măcelărească. Cică din 2016 va fi perfect funcţională această “armată” a UE împotriva propriilor oameni, deci Trezirea români… cât încă se mai poate……!
Detalii în articolul următor:
Gestapoul UE pregatit sa intervina pentru “protejarea persoanelor și a bunurilor , menținerea ordinii în cazul unor revolte sociale.” (sursa AICI)
In timpul protestelor de amploare din Grecia, din 2011, presa de la Atena vorbea despre posibila intervenție a EUROGENDFOR în această țară, deși statul elen nu a semnat Tratatul de înființare a acestei unități. Trupele de jandarmi ale UE ar fi debarcat, pe 8 octombrie 2011, în portul Igumenitsa, gata să facă ordine pe străzile Atenei. Dotată cu superputeri politice, această forță a jandarmeriei europene a fost creată, în 2007, prin Tratatul de la Velsen, de Italia, Franța, Spania, Olanda și Portugalia, fiind formată din 3.000 de oameni. Lor li s-a adăugat ulterior și România. EUROGENDFOR nu se supune parlamentelor naționale, ci direct guvernelor statelor membre. EUROGENDFOR nu se supune parlamentelor naționale, ci direct guvernelor statelor membre.
EUROGENDFOR primește întăriri de la Batalionul de la Vișegrad • Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia vor pune la bătaie 3.000 de super-soldați pentru o Unitate a UE • Italia, Spania, Franța, Olanda și Portugalia, predispuse la ample mișcări populare, au creat, din 2007, o unitate specială, antrenată pentru lupta urbană
Batalionul de la Vișegrad vine să întărească Forța de Jandarmerie a UE, pregătită special pentru înăbușirea violentă a protestelor. Anticipând că cei 3.000 de jandarmi ai EUROGENDFOR nu vor putea face față maselor, s-a hotârât că este nevoie de o altă armată de luptă urbană. Cu binecuvântarea cancelarului Merkel și a președintelui Hollande, statele din Grupul de la Vișegrad – Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia – au decis să formeze 3.000 de soldați, care vor face parte din Unitatea de luptă comună, din cadrul UE. Practic, Batalionul de la Vișegrad (V4 EU BG) va putea reprima orice revoltă populară și va fi gata de luptă până în 2016.
„Armata împotriva disperaților”. Așa a fost supranumită de presa italiană noua forță militară creată sub patronajul direct al Berlinului și Parisului. Oficial, Unitatea de luptă comună din cadrul UE va putea fi utilizată pentru operațiuni de menținere a păcii, de prevenire a conflictelor armate și de gestionare a crizelor. Neoficial, susține presa italiană, Batalionul de la Vișegrad va gestiona nemulțumirile interne ale cetățenilor din statele Uniunii, pe fondul austerității dictate de Bruxellles și Berlin.
Polonezii recrutează „gorile”
Aproximativ 3.000 de soldați vor fi antrenați, până în 2016, fiind gata să intervină împotriva nemulțumiților, scrie cotidianul slovac „Pravda”, citat de site-urile italiene. Conform planului, Polonia va furniza cea mai mare parte a forței militare, adică aproximativ 1.600 de soldați, în timp ce Republica Cehă va contribui cu medici și structură logistică, Ungaria, cu ingineri militari, iar Slovacia va pune la dispoziție experți în arme de distrugere în masă. Deși Grupul de la Vișegrad (club informal creat în 1991) nu a dezvăluit mai multe detalii, presa poloneză susține că Batalionul va putea fi desfășurat în zonele de conflict în maximum 15 zile. Se mai știe că Batalionul va fi plasat sub comanda Poloniei. Și că polonezii au început deja să recruteze „gorile” pentru noua Unitate de luptă.
Unde intervine EUROGENDFOR
Actul semnat la înființarea EUROGENDFOR prevede că această forță poate fi utilizată la:
- misiuni de securitate și ordine publică;
– îndeplinirea unor misiuni de supraveghere publică, gestionarea traficului, controlul frontierelor și activități de intelligence;
– protejarea persoanelor și a bunurilor și menținerea ordinii în caz de manifestații publice.
– îndeplinirea unor misiuni de supraveghere publică, gestionarea traficului, controlul frontierelor și activități de intelligence;
– protejarea persoanelor și a bunurilor și menținerea ordinii în caz de manifestații publice.
Ce cred experții
„Aceste state – Polonia, Cehia, Slovacia (n.r. – fosta Cehoslovacie), Ungaria – sunt foste membre ale Tratatului de la Varșovia, care prevedea că, în cazul în care erau atacate, opuneau rezistență. Sunt țări care au beneficiat de consultanță americană, ca să creeze o forță de intervenție rapidă. Mai exact, unități speciale. Unități care fac treaba murdară, care se infiltrează în adâncimea teritoriului, capturează șefi de stat, asasinează, pregătesc insurecții armate în țări în care s-a stabilit că trebuie să aibă loc schimbare de regim. Toate sunt după patent american”, susține Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti.
Tăriceanu şi Băsescu au perfectat şi semnat proiectul “Jandarmeriei Europene” (EUROGENDFOR sau FJE) în Spania . Mass media romaneasca a ignorat acest eveniment. Detalii aici: https://web.archive.org/web/20131111091825/http://www.gov.ro/press-release__l2a73984.html
Au şi site oficial: http://www.eurogendfor.org/
Sursa:http://ceicunoi.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu